Festival de teatru independent pentru copii, la Sun Plaza

Festivalul de teatru independent pentru copii Poveşti de Festival, care prezintă zece spectacole, zece ateliere, un salon de carte pentru micuţi şi o expoziţie de marionete, va avea loc sâmbătă şi duminică, în Bucureşti, între orele 11.30 – 19.00, în complexul Sun Plaza.

Aflat la prima ediție, festivalul este destinat deopotrivă copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, dar şi pasionaţilor sau specialiştilor în teatru.

Evenimentul cuprinde o secţiune competiţională, cu zece producţii de teatru pentru copii din genuri variate (dramatic, liric, coregrafic, teatru de păpuşi). Juriul competiţiei este format din Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii, Alina Teodorescu, director adjunct ExpoArte, Daniela Mihovici, directorul Teatrului de Păpuşi din Brăila, regizoarea Daniela Andrei şi actorul Cosmin Seleşi.

De asemenea, manifestarea va include o secţiune necompetiţională, în care copiii se vor putea bucura de cele zece ateliere de teatru (mişcare scenică, improvizaţie, muzică, recunoaşterea emoţiilor etc.), dar şi de o expoziţie de marionete şi un salon de carte dedicat lor. Editurile prezente sunt Litera, Corint, RAO, Editura Didactică Publishing House, Cutiuţa cu poveşti, Carusel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *