În România, numeroși pacienți evită urmărirea în instanță a medicilor pentru malpraxis pentru că nu își cunosc drepturile în acest domeniu, se tem de costul și durata unui astfel de proces, dar și pentru că nu mai au încredere în obiectivitatea celor două instituții specializate – Colegiul Medicilor sau Direcția de Sănătate Publică, care au competență în analizarea erorilor medicale, consideră Cătălina Bordianu Calangiu, avocat specializat în domeniul practicii medicale, membru fondator al Casei de avocatură Bordianu & Asociații.
Majoritatea celor care se simt prejudiciați de medici și aleg să își caute dreptatea se adresează celor două organisme specializate, deși practica de până acum a acestor instituții s-a îndepărtat foarte mult de la standardul de obiectivitate și imparțialitate, astfel încât pacientul are tot mai puțină încredere în sistemul de sănătate din România.
Malpraxis, în practica medicală, înseamnă orice derapaj, întrerupere sau discontinuitate în acordarea îngrijirilor medicale prin care s-a cauzat pacientului un prejudiciu. Poate fi comis de orice tip de furnizor de servicii medicale, care are datoria de a oferi îngrijire competentă și legală, indiferent că este vorba despre medici sau asistenți medicali. Dar nu orice greșeală reprezintă malpraxis, ci doar ceea ce produce pacientului un prejudiciu și doar dacă există o legătură de cauzalitate între eroarea specialistului și prejudiciul suferit de pacient. „De exemplu, există eroare ca medic să nu obțin consimțământul informat al pacientului, să îi ofer îngrijirile medicale și să nu se producă niciun prejudiciu. Dar, dacă se materializează un risc recunoscut de practica medicală, care există descris în acordul pacientului, dar pe care nu l-am luat pacientului, atunci suntem în fața unui posibil caz de malpraxis de etică medicală, pentru că există atât prejudiciu, cât și cauzalitate între eroare și prejudiciu”, explică av. Cătălina Bordianu Calangiu.
Este foarte important ca pacienții să își cunoască drepturile și să știe că au și instrumente legale la îndemână, au și avocați specializați, au și dreptul de a-și rezolva aceste probleme, de a semnala erorile și de a-și cere drepturile, pentru că, în final, lupta lor personală contribuie într-o măsură importantă și la schimbarea sistemului. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană, în topul deceselor cauzate de îngrijirile medicale acordate și care puteau fi evitate. Cel mai recent raport al Eurostat arată că, în 2016, în România, patru din cinci decese puteau fi evitate dacă pacienții beneficiau în timp util de intervenții medicale sau de tratamentele necesare.
„Exercitarea drepturilor civile reprezintă un lucru esențial pentru creșterea valorii vieții noastre în comunitate, iar acest lucru nu se poate face decât prin coerciție și în cele mai educate și mai stabile state din lume. Acest lucru se educă doar prin exercitarea efectivă a lor în fața instanței. Statele Unite au rata cea mai ridicată de litigii de malpraxis, dar nu pentru că se greșește mai mult acolo, ci pentru că sistemul este foarte bine pus la punct și exersat, pentru că oamenii sunt obișnuiți să-și exercite drepturile inclusiv pentru a verifica dacă s-a greșit sau nu. În România nu facem acest demers, ni se pare dificil, nu vrem să intrăm în luptă. Nefăcând aceste demersuri o perioadă mare de timp, ele redevin importante doar în situații limită: când moare cineva, când se întâmplă ceva foarte dramatic în cercul intim și decidem că nu mai avem nimic de pierdut. Toate cazurile în care pacientul decedează sunt dramatice pentru că aparținătorii își plâng tristețea inclusiv prin acest demers. Este însă important de știut că valoarea protejată este aceeași și dacă ai pierdut un ochi, și dacă ai pierdut un om, și dacă ai o unghie încarnată, și dacă ți-a tăiat degetul, în măsura în care nu au fost respectate standardele de practică. Doar prejudiciul este diferit. Noi nu trebuie să ne raportăm la prejudiciu să justificăm demersul, noi trebuie să ne raportăm la valoare și la eroare”, spune av. Cătălina Bordianu Calangiu.
Aceasta recomandă ca deferirea malpraxisului unor organisme administrative sau judiciare să se întâmple după ce emoțiile s-au estompat. „O analiză la rece a unui astfel de caz este necesară pentru că demersul judiciar în cazurile de malpraxis se întinde pe perioadă mare de timp, implică multe resurse, este un cadru în care se proiectează așteptări foarte mari din partea familiei, a aparținătorilor, astfel încât, dacă rezultatul este negativ, va fi o dezamăgire și o decredibilizare, atât a sistemului medical, cât și a sistemului judiciar. Într-un fel, aceste dosare de malpraxis încearcă să restabilească încrederea în ambele sisteme esențiale pentru viața noastră, atât cel de sănătate, cât și cel judiciar”, explică av. Cătălina Bordianu Calangiu.
Potrivit specialistului, pacienții care merg în instanță sunt pacienți răniți în demnitatea lor, nu neapărat pentru că tratamentele lor nu au avut succes sau pentru că îngrijirile acordate nu au fost corespunzătoare, ci pentru cum au fost abordați de medic la reclamarea neregulilor. Medicul îl face pe pacient să se simtă vinovat de ceva ce intuitiv acesta înțelege că este o vină a sistemului, a medicului sau a unității medicale. „Cea mai bună garanție pentru medici împotriva sesizărilor de malpraxis este o relație sănătoasă cu pacienții săi, construită pe încredere, deschidere, bună-credință. Este obligatorie comunicarea empatică cu pacientul. Un pacient nemulțumit, dar care este înțeles, ascultat, văzut, nu va da sau șansele să dea mai departe în judecată un medic sunt foarte mici”, sfătuiește av. Cătălina Bordianu Calangiu.
Există și varianta soluționării amiabile care presupune transparență și sinceritate – o întoarcere sinceră pe tot parcursul îngrijirilor, identificarea împreună a erorilor, regretarea acelor erori și o încercare de a achitare a despăgubirilor, fie din fonduri personale, fie printr-o mediere inclusiv cu asigurătorul. Polițele de asigurare pot fi folosite și în soluționările amiabile, fiind o procedură mult mai rapidă decât cea judiciară, pacientul este mulțumit, dar medicul este cel care trebuie să își arate disponibilitatea emoțională de a dori cu adevărat să își ajute pacientul.
În cazul în care pacientul alege să meargă în instanță, acesta poate cere bani sub formă de daune materiale, adică ce m-a costat pe mine, ca pacient în relația inițială cu medicul reclamat, precum și ce m-a costat să îndrept ce a făcut medicul inițial, și daune morale, care vin să compenseze lezarea unei valori nepatrimoniale a vieții. De exemplu, dacă o actriță a făcut un tratament stomatologic care i-a afectat nervii faciali, de natură să aibă un impact asupra vieții sale profesionale, în mod evident, este vorba despre o daună care nu mai este materială, ci de una care are un impact în toate aspectele vieții sociale.
„În instanță, chestiunea despăgubirilor simbolice pentru daune morale este discutabilă, pentru că ar trebuie să existe un interes inclusiv patrimonial personal în promovarea demersului judiciar. Este adevărat că în acțiunile de malpraxis civile, interesul este și unul general, pentru că prin identificarea unei erori medicale și semnalizarea acesteia, poate fi corectată în sistem, evitându-se perpetuarea ei. Daunele morale simbolice nu sunt o soluție eficientă, pentru că ceea ce schimbă un sistem este coerciția, iar presiunea banilor joacă acest rol. Banul este un vehicul esențial în schimbarea sistemelor, care au inerție mare la schimbare. Este mult mai probabil ca un medic să țină minte că a greșit, atunci când l-a costat”, spune av. Cătălina Bordianu Calangiu.
Așadar, pacienții au motive, un cadru normativ suficient să se adreseze instanțelor de judecată cu acțiuni în malpraxis, accesul la instanță le-a fost facilitat prin taxa judiciară de timbru fixă, dar ghidajul legal corespunzător, atât la nivel profesional, cât și la nivel uman sporesc șansele de succes. Pacientul nu trebuie să înțeleagă medicina, ci trebuie să înțeleagă că are drepturi în relația medic-pacient, iar în momentul în care sesizează că aceste drepturi nu îi sunt respectate în relație cu sistemul medical, indiferent că vorbim de unitate medicală sau de medic, atunci el trebuie să știe ca se poate adresa unui profesionist.
Cătălina Bordianu Calangiu este fondator al Casei de Avocatură Bordianu & Asociații și avocat definitiv în cadrul Baroului Bucureșți din anul 2007, titulară a unui Master în Drept Internațional și Comunitar. A lucrat trei ani în cadrul Ministerului Justiției în domeniul afacerilor europene, al programelor cu finanțare nerambursabilă și al cooperării internaționale în problematica luptei împotriva corupției. Cătălina Bordianu Calangiu este și avocat specializat în domeniul practicii medicale, fiind titular al unui Master de Drept Medical. Este lector de drept medical, contribuind la dezvoltarea Școlii ADOM. În prezent, este lector la Conferințele ComuniHealthCare, o serie de întâlniri despre importanța comunicării în actul medical.
