Asistente ce au schimbat doi bebelusi, scoase de sub urmarire penala

bebelusiDouă asistente de la Spitalul Municipal Oneşti au fost scoase de sub urmărire penală, acestea fiind amendate administrativ cu 1.000 de lei, pentru neglijenţă în serviciu după ce, în luna iunie, au schimbat doi bebeluşi la naştere.

Potrivit Mediafax.ro, Parchetul Judecătoriei Oneşti a decis scoaterea de sub urmărire penală celor două asistente de la secţia de neonatologie a Spitalului Municipal Oneşti, care în vara acestui an au schimbat doi bebeluşi la naştere. Cele două asistente au fost însă amendate administrativ cu câte 1.000 de lei, pentru neglijenţă în serviciu.

” Soluţia a fost deja contestată în instanţă de către părţile vătămate”, a declarat prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Oneşti, Aneta Neagu.

În luna mai, Ramona şi Ionela, două femei care au fost colege în salonul de spital, au născut, în aceeaşi zi, câte un băiat de trei kilograme, iar după câteva zile au fost lăsate să plece acasă. Ulterior, una dintre mame a observat că pe brăţara legată pe mâna copilului în spital era scris alt nume de familie.

Mama celuilalt copil a cerut efectuarea de teste ADN, iar după trei săptămâni a aflat că bebeluşul nu avea cum să fie al ei. Ca urmare, a făcut un al doilea test, în regim de urgenţă, confirmându-se că micuţii au fost încurcaţi la naştere.  În aceste condiţii, cele două mame au făcut schimbul de copii, fiecare luându-şi acasă bebeluşul său.

În urma incidentului, atât conducerea spitalului din Oneşti cât şi Poliţia, sub coordonarea procurorului de caz, au declanşat o serie de cercetări în acest caz. Odată cu finalizarea anchetei interne, un medic şef de secţie şi un asistent-şef au fost retrogradaţi din funcţii, cinci asistente au fost penalizate cu zece la sută din salariu pe o perioadă de trei luni, o infirmieră a fost sancţionată cu cinci la sută pe trei luni, iar alte patru infirmiere au primit avertismente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *