Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov, împreună cu structurile teritoriale din județele Giurgiu și Ialomița, au realizat, în perioada 5-7 aprilie 2022, sub coordonarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), ample acțiuni de control în 33 parcuri și locuri de joacă din sectorul 1 al Capitalei, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu.

Te aștepți să beneficiezi de parcuri minunate în, cândva, sectorul “de verde” al Capitalei, dar pare că și așteptarea s-a accidentat la locurile de joacă din sectorul 1. Povestea celor mici cu ”șapte dintr-o lovitură”, s-a transformat în ”30 din 33”! Trist! Bicicleta, badmintonul, jocul cu mingea devin din nou de actualitate și sigur, fără pericole! Locurile de joacă devin curse cu obstacole, peripeții și multe încercări!”, spune Horia Constantinescu, președintele ANPC.

În toate aceste locații, aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1, au fost constatate nereguli de către comisarii ANPC, aplicându-se primele sancțiuni.

Până în acest moment, au fost oprite temporar de la prestarea serviciului 30 din totalul locațiilor verificate, constatându-se următoarele nereguli:

  • Existența unor echipamente de joacă nesigure (fără informații sau instrucțiuni legate de vârsta sau greutatea copiilor cărora le sunt destinate, de numărul de copii care pot avea acces simultan la un echipament, de modalitățile de folosire sau de blocare a sistemului de protecție etc.)
  • Bucăți de tartan de pe paviment deteriorate
  • Prezența unor echipamente interzise pentru utilizare
  • Prezența unor cabluri electrice aflate la aproximativ 1,5 m de sol, prinse de un stâlp din lemn din incinta unuia dintre spațiile de joacă
  • Exitența unor copaci cu crengi uscate aplecate deasupra echipamentelor de la locul de joacă, care prezentau pericol, prin netoaletare
  • Prezența unor bănci din parc cu vopseaua exfoliată
  • Lipsa informării scrise a publicului în limba română în zona de joacă și în cea de fitness
  • Lipsa etichetării locului de joacă (absența mențiunilor referitoare la denumire și administrator)
  • Existența unor coșuri de gunoi ruginite și a unor saci de gunoi rupți
  • Prezența, în apropierea grupului de ședere din zona de repaos, a unei gropi care poate pune în pericol integritatea copiilor
  • Existența unui felinar electric defect, cu un fragment desprins.

Verificările se află în curs, urmând a fi continuate în zilele următoare, când vom reveni cu amănunte referitoare la alte măsuri aplicate.