Terapia cu celule stem hematopoietice recoltate la naștere oferă perspective încurajatoare pentru copii cu tulburări din spectrul autist. Așa arată rezultatele preliminare ale unui studiu realizat în România de către o echipă de cercetători condusă de Dr. Felician Stăncioiu, specializat în dezvoltarea de tratamente noi, bazate pe studii clinice.

În cadrul trialului clinic sunt implicați copii bolnavi de autism cărora le-a fost administrată câte o unitate de sânge ombilical recoltat la naștere. Patru dintre copii au primit unitățile de sânge din cordonul ombilical stocate și eliberate de către Cord Blood Center, cea mai mare bancă de celule stem activă la nivel național și una dintre cele mai mari din Europa, cu peste 15 ani de activitate. Până în 2020, Cord Blood Center a eliberat 150 de unități de celule stem hematopoietice din sângele de cordon ombilical recoltat la naștere care au contribuit la tratarea unor boli grave în unele dintre cele mai prestigioase centre medicale din lume.

În ceea ce privește trialul clinic realizat în România, în urma administrării autologe a sângelui ombilical, rezultatele preliminare înregistrate în prima săptămână la doi dintre cei patru pacienți au evidențiat progrese la nivelul interacțiunii și atenției. Pentru unul dintre cei doi pacienți evoluția pozitiva a continuat și în cea de-a doua săptămână, când au fost înregistrate progrese la nivelul verbalizării prin imitație.

Pentru un al treilea pacient au fost consemnate evoluții pozitive ale inițiativei, a somnului și a cooperării. Progresul înregistrat poate determina, pe termen lung, achiziția de noțiuni și de abilități noi. Prin această evoluție, calitatea vieții pacientului poate marca o îmbunătățire majoră.

În același timp, studiul își propune să identifice markeri specifici prin care pot fi identificați pacienții cu șanse mari de a avea răspunsuri pozitive la terapia cu celule stem hematopoietice.

Citește tot interviul în care Dr. Felician Stăncioiu expune detalii despre studiul în care este implicat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.