Se reduce numărul de secretari de stat de la Educaţie

Numărul secretarilor de stat din Ministerul Educaţiei şi Cercetării va fi redus la patru din cei şapte existenţi în prezent, a anunţat ministrul Monica Anisie.

“Va fi o reorganizare a ministerului, acum vorbim despre Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vom gândi o nouă organigramă pe care o vom aproba prin Hotărâre de Guvern. Nu ne-am gândit la câte posturi de secretari de stat vor rămâne. Vor rămâne mult mai puţine. Din cele şapte vor rămâne probabil patru. Avem cinci posturi de secretari de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi un subsecretar de stat şi doi secretari de stat la Cercetare. Deci şapte şi un subsecretar de stat. Probabil nu vor mai rămâne decât patru secretari de stat”, a precizat Anisie, într-o conferinţă de presă.

Monica Anisie a preluat oficial joi mandatul de ministru al Educaţiei şi Cercetării. La eveniment au fost prezenţi premierul Ludovic Orban şi viceprim-ministrul Raluca Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *