Directorii agențiilor care gestionează programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate au dezbătut armonizarea perspectivelor naționale

Nouăzeci de reprezentanți din partea a 54 de agenții naționale din 35 de țări în care funcționează Programul european Erasmus+ și noul program al Comisiei Europene – Corpul European de Solidaritate – au participat săptămâna aceasta (9-12 aprilie), la București, la o reuniune de lucru.

Obiectivul evenimentului, organizat în contextul exercitării de România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, a fost dezbaterea variantelor de armonizare a diferitelor perspective naționale din domeniile tematice abordate, astfel încât programele destinate educației și tineretului să poată contribui și în viitor, într-un mod cât mai eficient, la un progres real (personal și profesional) al tuturor cetățenilor europeni.

Temele generale, cum ar fi incluziunea unor categorii de persoane, în special a tinerilor cu oportunități reduse, dar și subiectele tehnice, strict legate de optimizarea celor două programe (simplificarea candidaturilor, evaluarea proiectelor sau necesitatea ca acestea să producă efecte sustenabile, chiar și după încheierea perioadei de finanțare) au generat un dialog constructiv. Discuțiile purtate au permis prezentarea și promovarea elementelor de succes, precum și a mai multor provocări întâmpinate de echipele din țările participante și a soluțiilor aplicate.

„Agenția Erasmus+ din România este una dintre instituțiile care administrează atât Programul Erasmus+, pentru toate sectoarele vizate de acesta, cât și Corpul European de Solidaritate, fiind astfel la curent, în permanență, cu provocările, soluțiile și evenimentele care apar în sistemul național de educație, dar și cu cele pe care le implică sectorul atât de divers al tineretului și educației nonformale.

Marele avantaj al reuniunii de la București a fost că a permis un dialog foarte viu și deschis, care a atins o arie extrem de largă de subiecte. Cu toate acestea, deși există perspective naționale și instituționale destul de diferite, ne-am concentrat în special pe ceea ce ne preocupă și ne aduce împreună. Sperăm, astfel, ca noua generație de programe, care va fi lansată în 2021, să fie mai eficientă, mai deschisă și mai ofertantă pentru toți cei care știu și înțeleg că doar învățând vor progresa!”, a declarat Monica Calotă, directorul ANPCDEFP România.

Celor nouăzeci de participanți li s-au alăturat Augustin Mihalache și Lucian Mircescu, atașați ai Reprezentanței permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, care au vorbit despre importanța educației „care conectează” la nivel european și internațional și despre importanța triadei incluziune – mobilitate – excelență, deviză sub care se desfășoară programul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în domeniul educației.

Reprezentanții Comisiei Europene, Marta Gutierrez-Benet, Robert France și Jose-Manuel Fernandez-Arroyo, au vorbit despre rolul, importanța și prioritățile noului program Erasmus post-2020 și au răspuns numeroaselor întrebări venite din partea celor interesați.

În ultima zi a reuniunii, Audrey Frith, directorul EURODESK, a prezentat modul în care rețeaua sprijină activitatea Comisiei Europene în promovarea și implementarea programelor sale dedicate în special tineretului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *