ISMB semnalează un grad ridicat de absenteism la grădiniţe

Un grad ridicat de absenteism s-a înregistrat luni în grădiniţele bucureştene, însă nu din cauza cazurilor confirmate de gripă, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea.

Ea a spus că, cel mai probabil, părinţii au decis să nu ducă la grădiniţă copiii pentru a-i proteja în contextul răspândirii gripei.

“Din datele pe care le avem în faţă, respectiv absenteism pe unităţi de învăţământ, sectoare rezultă un procent ridicat de absenţe la grădiniţe, dar acest procent nu este justificat prin cazurile confirmate de gripă. Înseamnă că părinţii au luat mai ales la grădiniţe decizia a îi ţine acasă”, a precizat Manea.

Ea a afirmat că, din datele pe care le are, nu s-ar pune problema închiderii vreunei şcoli sau a unui liceu din cauza gripei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *