”Scoala Vietii de Cuplu” – programul care te ajuta sa iti creezi sau re-creezi relațtia de cuplu

”Scoala Vietii de Cuplu” - programul care te ajuta sa iti creezi sau re-creezi relațtia de cuplu”Școala Vieții de Cuplu” este un concept unic apărut în piața programelor pentru dezvoltare personală destinat cuplurilor, care se adresează atât femeilor, cât și bărbaților, ca parteneri cu simțăminte și nevoi egale într-un cuplu. Programul este creat din propria poveste de viață a trainerilor – Oltea și Andrei Tudose, care sunt ei înșiși într-o relație de 15 ani.

Programul ”Școala Vieții de Cuplu” a început anul trecut în luna noiembrie. Anul acesta va avea 10 ediții și se va desfășura în mai multe orașe din țară, urmând să adune peste 1500 de participante. Primele orașe care vor beneficia de acest program sunt: București, Brașov, Sibiu și Constanța, iar restul vor fi stabilite în funcție și de cerere și anunțate ulterior.

Până în prezent, au beneficiat de prima parte a acestui program un număr de 500 persoane, din toată țara. Durata programului este de 4 săptămâni și cuprinde: eveniment de lansare, sesiuni de grup, sesiuni individuale și sesiuni de ghidaj pe tot parcursul lui. Obiectivul acestuia este acela de a re-defini relația de cuplu și așteptările pe care o persoană le are de la aceasta, plecând de la analiza propriului eu, raportarea la sine și capacitatea sa proprie de implicare în această relație. Pentru a putea participa, persoanele care doresc trebuie să urmeze un scurt proces de selecție. Evenimentul de lansare este gratuit, urmând ca ulterior, parcurgerea programului să se facă cu investiție de timp și financiară din partea persoanelor înscrise.

Oltea Tudose,  fondator și îndrumător al programului Școala Vieții de Cuplu: ”Programul se adresează femeilor, fie că sunt în prezent într-o relație, fie că doar se află în căutarea partenerului de viață. Deși poate părea simplu să dezvoltăm o relație de cuplu, mai ales dacă avem sentimente puternice pentru partener, realitatea ne-a arătat tuturor că, de fapt, totul devine foarte complicat. Considerăm, în mod greșit, că partenerul ne datorează ceva și avem astfel așteptări de la el, în loc să ne întoarcem către noi și să ne cercetăm pe noi și capacitatea noastră de dăruire. Ceea ce facem cu acest program este o răsturnare de perspectivă, așa încât cuplurile să îți poată găsi mai ușor armonia și pasiunea în relație.”

Andrei Tudose, fondator și îndrumător al programului Școala Vieții de Cuplu: ”Noi înșine am trecut printr-un moment în care ne-am dat seama după 5 ani de relație că nu ne mai iubim. Cel mai ușor într-o astfel de situație este să renunți la relație, așa fac cei mai mulți. Noi am depășit acest moment, văzând lucrurile din altă perspectivă și asumându-ne că suntem fiecare partener egal în relație, cu răspundere proprie. Experiența noastră se va adăuga setului de instrumente profesionale de Theta Healing, coaching și alte instrumente pentru dezvoltare de sine, pe care le aducem cu noi în program. Componenta care se adresează bărbaților a fost foarte apreciată până acum și a avut rezultate vizibile, după feedbackul partenerelor lor.”

Oltea Tudose a condus programe individuale si cu grupuri, pentru 2.000 de femei, in ultimii 5 ani și are o experiență în domeniul dezvoltării personale de peste 10 ani.   Andrei Tudose este life coach și fondatorul Asociației Delivering Life, prin intermediul căreia a adus dezvoltarea personala în stradă, la evenimente publice, cu sprijinul unor branduri de renume. În program, descrie perspectiva masculină asupra relației de cuplu și conduce componenta adresată bărbaților.