World Class Kids – cel mai bun motiv ca sa faca sportUn copil activ înseamnă un copil fericit, energic şi sănătos. Beneficiile activităţii fizice regulate sunt numeroase nu doar la adulţi, ci şi la copii, care cu cât se bucură mai devreme de avantajele sportului, cu atât se vor dezvolta mai armonios. Iar dacă până acum nu aveai programe speciale, construite pentru nevoile celor mici, Word Class Kids e aici.

Crește un copil sănătos

Varietatea de discipline din programul World Class Kids – Karate,  Wushu, Gimnastică, Dans, dar și antrenamente precum Les Mills Born to Move – va ajuta la modelarea corpului, dar și a minții micilor sportivi, care vor învăța, făcând mișcare, să fie agili, puternici, flexibili, să învețe să se coordoneze și să fie rapizi, dar și să aibă încredere în forțele proprii, în capacitățile lor fizice și psihice. Programele World Class Kids sunt gândite pentru copii între 4 și 12 ani și se împart pe mai multe clase.

Alege-i ce i se potrivește

BORN TO MOVE™ – Les Mills, 4-5 ani. Seria BORN TO MOVETM a fost special creată de Les Mills pentru cei mici. La aceste clase, copiii execută mișcări simple în timp ce interpretează, explorează și se mișcă pe muzică.

BORN TO MOVE™ – Les Mills, 6-7 ani. La această vârstă copiii rețin în primul rând vizual, așa că o metodă eficientă pe care o folosesc antrenorii e aceea de a le arăta mișcări pe care ei le pot repeta cu ușurință. Mai târziu, pe măsură ce parcurg coregrafia, copiii își îmbunătățesc percepția asupra propriului corp, echilibrul și autocontrolul.

Gym Kids, 4-5 ani și 6-10 ani. Clasele din program conțin exerciții de bază din gimnastica artistică și cea aerobică. Practicându-le, micuții vor învăța să aibă o postură corectă, să fie mai flexibili, mai puternici și mai rapizi.

Karate, 6-12 ani. Copiii care vor participa la clase de Karate vor învăța să fie puternici, dar și să-și pună în valoarea viteza de reacție și, de asemenea, îți vor exersa puterea de concentrare și atenția.

Wushu, 6-12 ani. Mergând la astfel de clase, cei mici vor învăța să-și cunoască puterea fizică, dar și pe cea psihică, vor învăța atât coordonarea, cât și concentrarea.

Programul World Class Kids este disponibil în cluburile World Class Atlantis și World Class Titan.