Două milioane de lei vor fi alocate pentru acordarea de burse elevilor din municipiul Constanta, a decis Consiliul Local Constanţa, urmând ca în şedinţa din luna octombrie să fie stabilite valoarea acestora şi numărul beneficiarilor.

” Vom face în luna octombrie, după începerea anului şcolar, o radiografie a fiecărei şcoli, astfel încât să identificăm beneficiarii celor patru tipuri de burse: bursele de performanţă, bursele de merit, bursele sociale şi bursele de studiu. În funcţie de numărul copiilor ce vor putea beneficia de aceste burse, în luna octombrie vom stabili şi cuantumul fiecărui tip de bursă”, a declarat primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, la finalul şedinţei Consiliului Local, potrivit Mediafax.ro.

El a precizat că este pentru prima oară de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei, în 2011, când se vor acorda aceste burse în municipiul Constanţa.

Reprezentantul Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Andrei Eduard Burghelea, declara jurnaliştilor, după depunerea acţiunii la instanţă, că elevii nu doresc decât să le fie respectate drepturile.

“În primul rând solicităm Consiliului Local să ofere burse sociale, burse de merit, burse de performanţă şi burse de studiu elevilor din municipiul Constanţa, aşa cum prevede Legea educaţiei, articolul 84. Consiliul Local Constanţa consideră că aceste burse nu trebuie oferite obligatoriu elevilor, iar noi prin această chemare în judecată vrem să obligăm Consiliul Local să ofere burse elevilor. Nu s-au oferit niciodată până acum burse elevilor din Constanţa şi considerăm că ar trebui ca CLM să respecte legea întocmai. Nu cerem nimic în plus decât să se respecte un drept al nostru”, spunea Andrei Eduard Burghelea.

Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor susţineau că vor beneficia de burse de performanţă olimpicii naţionali şi internaţionali, bursele de merit vor fi date elevilor cu media generală peste 8,50 şi nota 10 la purtare, bursele de studiu vor reveni elevilor care provin din familii defavorizate şi care au medii peste 7.00, iar burse sociale vor primi elevii cu o situaţie materială precară.