antipaPeste 120 de copii vor participa în lunile mai și iunie la o lecție interactivă despre fauna României, desfășurată cu ajutorul soluției Samsung Smart Classroom, care introduce tehnologia de ultimă generație în procesul educațional. Totodată, copiii vor  avea acces la o colecție inedită, digitalizată de Samsung, pe care nu o pot vizita în mod obișnuit în cadrul muzeului, colecție ce cuprinde 71 de animale rare sau chiar pe cale de dispariție.

Până în prezent, 400 de copii au beneficiat de experiența Smart Classroom în cadrul Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa”. Cu tabletele Samsung în mână, aceștia au redescoperit colecțiile muzeului, bucurându-se de conținutul îmbogățit cu ajutorul tehnologiei. După vizita interactivă, în care au putut accesa platforma de lecții de biologie și colecția digitalizată, copiii au avut ocazia să își testeze cunoștințele, tot prin utilizarea tabletei.

„Prin această platformă, continuăm colaborarea începută acum trei ani cu Muzeul Național de Istorie Grigore Antipa. Este parte a unui proiect mai amplu, desfășurat de companie la nivel global, prin care ne implicăm în modernizarea și digitalizarea unor importante instituții culturale. Ne dorim să le oferim celor care vor să afle mai multe despre fauna atât de diversă a României o experiență de învățare mai interactivă, inovatoare și în același timp mai eficientă, prin intermediul dispozitivelor și tehnologiei Samsung de ultimă generație”, a declarat Mihaela Stănoiu, directorul departamentului Corporate Marketing în cadrul Samsung Electronics România.