Ora PamantuluiOra Pământului este sărbătorită, sâmbătă seară, în zeci de oraşe din ţară, unde vor fi stinse luminile timp de o oră, intre 20.30 si 21.30, cum se intampla de altfel in intreaga lume.  Manifestare este la a noua ediţie, iar în România la a şaptea.

Iluminatul va fi oprit în locuri reprezentative din zeci de oraşe din toată ţara, dar şi în instituţii şi companii, potrivit Medifax.ro. În plus, au fost planificate numeroase evenimente pentru petrecerea acestei ore, dar şi pentru a atrage atenţia asupra importanţei protejării mediului înconjurător.

Printre clădirile unde vor fi stinse luminile se numără Palatul Parlamentului, Palatul Victoria, Primăria Capitalei, Ministerul Mediului, Ministerul de Interne, Opera Naţională, Ateneul Român, Muzeul “Grigore Antipa”, Muzeul Naţional de Artă şi Muzeul de Istorie, în Capitală, alături de Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia.

Pentru Ora Pământului din acest an, organizatorul local al evenimentului, WWF România, a încurajat manifestări precum o alergare nocturnă, o tură cu bicicleta sau o plimbare simbolică prin oraş.

În Bucureşti, cei care vor să participe la manifestări sunt aşteptaţi de la 19.30 în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Seara va debuta cu o sesiune de exerciţii fizice uşoare, alături de antrenorii Limitless şi ambasadorul Earth Hour, Zoli Toth. De la ora 20.00, participanţii se vor pregăti de stingerea luminilor, aprinzând lumânări de dimensiuni mari.

După stingerea luminilor, la ora 20.30, urmează un program de aproape două ore, fără surse de curent. Astfel, va avea loc un concert de percuţie, dublat de un spectacol cu foc, prezentate de Drum ‘n’ fire feat. Emi & lazy shadows. Cei care doresc să încerce să cânte la tobe vor avea această posibilitate, alături de profesionişti. În plus, câteva biciclete Pegas vor putea fi închiriate gratuit pe durata evenimentului.

Programul de Ora Pământului din Capitală include şi un tur pe bicicletă de 16 kilometri, ce va avea loc între orele 20.30 – 21.30, cu plecare din Parcul Izvor.

La Bistriţa, capitala Earth Hour 2012, manifestările încep de la ora 20.00, cu spectacolul gulguţelor. Voluntarii Asociaţiei “Cercetaşii bistriţeni” vor amplasa lampioane cercetăşeşti luminoase în zona pietonală Liviu Rebreanu. Vor fi apoi premiaţi cei care au avut cele mai bune idei în concursurile “Mascota Eco” şi “Floarea soarelui – plantă de cultură agricolă energetică”. După o numărătoare inversă, iluminatul public va fi întrerupt în oraş timp de o oră, în care va avea loc un tur ciclist, Crosul “Aleargă pentru Pământ”, la care participă şi sportivi medaliaţi la campionate nationale şi internaţionale, proiecţii luminoase şi un spectacol de lumină cu Trupa “Sirius” de la Asociaţia culturală Bistriţa Medievală.

În Timişoara, capitala Earth Hour 2013, municipalitatea, împreună cu Casa de Cultură, organizează în Piaţa Victoriei, începând cu ora 19.00, concerte cu Pragu’ de Sus şi trupa Box Office. Între 20.30 şi 21.30 va fi stins iluminatul public şi arhitectural în Piaţa Victoriei, la clădirea Primăriei Municipiului Timişoara, la Catedrala Mitropolitană şi în Parcul Central. În acest timp, dacă vor fi condiţii meteorologice favorabile, vor avea loc observaţii astronomice cu Astroclubul Antares. Totodată, va avea loc şi un spectacol cu foc susţinut de artistul de stradă Raluca Ilaş.

La Satu Mare, capitala Earth Hour 2014, primăria şi mai multe asociaţii organizează următoarele activităţi: desene cu cretă pe asfalt, crearea unei pânze cu idei şi mesaje ale publicului la întrebarea “Tu ce poţi face pentru a proteja pământul?”, construirea unui lanţ uman care să înconjoare parcul central, cu scopul de a transmite mesajul de protejare a naturii, ateliere de creaţie, Critical Mass – acţiune de promovare a mersului pe bicicletă şi conştientizarea importanţei asigurării bicicliştilor, a pistelor pentru biciclişti şi a stilului de viaţă sănătos, lansare de zmeie şi de lampioane.

Alte peste 30 de oraşe din ţară şi-au anunţat participarea la ediţia din acest an a evenimentului.

În toate oraşele participante vor fi stinse luminile în mai multe locuri reprezentative.

Ora Pământului se sărbătoreşte în România din 2009, iar la nivel internaţional, din 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment, în oraşul Sydney. Peste 2,2 milioane de oameni şi 2.000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conştientizării problemei schimbărilor climatice.

Campania a reunit în 2014 în demersul comun de stingere simbolică a luminilor peste 7.000 de oraşe din peste 160 de ţări.

Citeste mai mult pe Mediafax.ro.