Pompieri-1Circulaţia va fi restricţionată, vineri, pe Calea Victoriei, pentru defilarea de Ziua Pompierilor, precum şi pe strada Izvor şi Calea 13 Septembrie, pentru ceremonia de depunere de coroane de flori la Monumentul Pompierilor Militari.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în 13 septembrie, cu ocazia Zilei Pompierilor, va avea loc o defilare pe traseul Calea Victorie (Cercul Militar Naţional ) – strada Franceză – Piaţeta Sfântul Anton. Astfel, circulaţia rutieră va fi restricţionată, între orele 15.00 şi 15.30, pe Calea Victoriei, pe benzile I şi II, între străzile Constantin Mille şi Franceză.

De asemenea, circulaţia va fi restricţionată vineri, de la 9.30 la 12.00, pe strada Izvor, între Bulevardul B.P. Haşdeu şi Calea 13 Septembrie, pe Calea 13 Septembrie, între Piaţa Arsenalului şi Şoseaua Panduri, precum şi pe străzile care acced în acestea, pentru repetiţia şi, respectiv, ceremonia de depunere de coroane de flori la Monumentul Pompierilor Militari.

Şoferii pot circula, în perioada restricţiilor de trafic, pe rutele ocolitoare Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – Piaţa Operei – str. Elefterie – str. D. Bagdasar – Şos. Panduri – Calea 13 Septembrie şi pe Bd. Unirii – Bd. Libertăţii – Bd. George Coşbuc – Bd. Tudor Vladimirescu – Şos. Panduri sau Calea 13 Septembrie.

Manifestările vor debuta cu o defilare a personalului inspectoratului şi al serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. Defilarea va fi urmată de premierea pompierilor şi a oficialităţilor care au sprijinit inspectoratul. Activităţile vor continua cu două exerciţii demonstrative de intervenţie, unul în cazul unui accident rutier cu persoane încarcerate şi cel de-al doilea în cazul unei explozii urmate de incendiu la o casă.

De asemenea, participanţii vor putea vedea tehnica de intervenţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Codrii Vlăsiei” Ilfov.  Potrivit ISU Ilfov, la manifestări vor participa Constantin Cătălin Chiper, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Speranța Cliseru, prefectul judeţului Ilfov, Ion Burlui, inspectorul general al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Petre Stănăşel, şeful Centrului Operaţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti – Ilfov, Alice Grasu, managerul Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi Viorel Tănase, directorul general al Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.