Aplicațiile integrate în smartphone-uri și funcțiile de partajare a locației le permit părinților să știe în orice moment unde se află copiii lor: au ajuns cu bine, sunt acolo unde au spus că merg sau cât de departe se află în caz de urgență. Deși aceste instrumente pot oferi liniște sufletească, un nou sondaj național arată că, pe măsură ce copiii devin adulți, unii părinți pot depăși o limită.
Jumătate dintre părinți spun că urmăresc locația copiilor lor tineri adulți, cu vârste între 18 și 25 de ani, cel puțin ocazional, potrivit Sondajului Național privind Sănătatea Copiilor realizat de C.S. Mott Children’s Hospital. Totuși, un sfert dintre acești părinți recunosc că monitorizarea îi face uneori mai anxioși, nu mai liniștiți.
„Pe măsură ce copiii devin tineri adulți, apar întrebări firești despre dacă și până când este potrivit ca părinții să le urmărească locația”, explică Sarah Clark, co-director al sondajului, precizând că: „Rezultatele noastre arată că familiile sunt împărțite în privința acestei limite”.
Monitorizarea locației este mai frecventă în rândul părinților tinerilor cu vârste între 18 și 20 de ani decât în cazul celor care au copii între 21 și 25 de ani. Sondajul, realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.542 de părinți, arată și că părinții tind să urmărească mai des fiicele decât fiii.
Pentru multe familii, această funcție nu este folosită doar ocazional, ci permanent. Peste două treimi dintre părinții care folosesc tracking spun că localizarea este activată în permanență, în timp ce mai puțin de o treime o folosesc doar în anumite situații.
Chiar și atunci când au acces constant la locație, anumite contexte îi determină pe părinți să verifice mai des: când copilul este plecat târziu în noapte, se află într-un loc necunoscut, folosește un serviciu de ridesharing sau petrece timp cu persoane pe care părinții nu le cunosc.
Cel mai des invocat motiv pentru urmărirea locației este liniștea sufletească. Majoritatea părinților spun că folosesc această funcție pentru a se simți mai siguri în privința copilului sau pentru a fi pregătiți în caz de urgență. Alții spun că astfel știu când este un moment potrivit să sune. Interesant este că 11% dintre părinții care își urmăresc copilul spun că nu au un motiv clar pentru care fac acest lucru.
„Pentru unii părinți, urmărirea locației reduce incertitudinea și oferă un sentiment de siguranță. Dar accesul constant la aceste informații poate alimenta anxietatea. Când poți verifica locația copilului oricând, devine mai greu să te abții, mai ales dacă ești deja îngrijorat”, spune Clark.
Aproape toți părinții care își urmăresc copilul adult tânăr spun că acesta știe că este monitorizat. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate spun că le-au oferit copiilor posibilitatea de a refuza partajarea locației.
Dintre părinții care aleg să nu își urmărească copiii, două treimi consideră că trackingul reprezintă o încălcare a vieții private, iar aproximativ jumătate cred că acesta poate afecta dezvoltarea independenței și a responsabilității personale.
„În unele familii, urmărirea locației devine o practică implicită, nu o decizie discutată împreună. Atunci când nu există conversații clare despre cum și de ce are loc această monitorizare, ea poate fi percepută ca intruzivă”, mai spune Sarah Clark.
Pe măsură ce tehnologia evoluează, familiile ar putea beneficia de discuții sincere despre cum pot echilibra siguranța, intimitatea și independența.
Clark subliniază că, deși există situații în care partajarea locației poate fi un instrument valoros de siguranță, tinerii adulți pot folosi funcțiile smartphone-ului și fără a depinde de supravegherea părinților. Mulți aleg deja să-și partajeze locația cu prietenii atunci când călătoresc, se întâlnesc cu persoane noi sau ajung acasă târziu. Acest tip de partajare între colegi poate susține siguranța, permițând totodată tinerilor să decidă când, cu cine și de ce își împărtășesc locația.
Una dintre concluziile neașteptate ale raportului a fost că monitorizarea este adesea reciprocă. Aproximativ jumătate dintre părinți spun că și copiii lor le urmăresc locația. În 90% dintre aceste cazuri, monitorizarea funcționează în ambele sensuri.
Sarah Clark consideră că această dinamică le poate oferi părinților o perspectivă valoroasă: „Părinții se pot gândi cum se simt știind că propria lor locație este vizibilă pentru altcineva și pot folosi această perspectivă în conversațiile cu copiii lor”.
Stabilirea unor așteptări clare și a unor limite bine definite poate reduce conflictele și consolida încrederea, pe măsură ce tinerii devin mai independenți.
„Părinții care folosesc urmărirea locației cred că își protejează copilul. Dar este posibil să interfereze cu procesul prin care tânărul învață să se protejeze singur”, spune Sarah Clark.
În cel mai nefavorabil scenariu, monitorizarea constantă poate duce la control excesiv. Părinții ajung să întrebe de ce copilul nu este la serviciu, la medic sau la cursuri. În astfel de situații, tânărul adult are tot mai puțin control asupra propriului program și mai puține ocazii de a-și asuma responsabilitatea pentru propria viață.
Pe termen lung, adevărata provocare pentru părinți nu este să știe mereu unde se află copilul lor, ci să recunoască momentul în care trebuie să renunțe treptat la control și să lase loc încrederii.
