Prima premiera a stagiunii la Opera Nationala Bucuresti: "Barbierul din Sevilla"Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 10 noiembrie, de la ora 18:30 prima premieră a stagiunii 2016–2017: “Bărbierul din Sevilla/Il Barbiere di Siviglia” de Gioachino Rossini, un spectacol în regia lui Matteo Mazzonni şi dirijat de Marcello Mottadelli, coordonatorul artistic muzical al ONB.

Dirijorul spectacolului este maestrul Marcello Mottadelli, coordonatorul artistic muzical al Operei Naţionale Bucureşti.

Regia, scenografia şi lighting designer-ul îi aparţin lui Matteo Mazzonni, Italia. Acesta prezintă o propunere inedită de spectacol, care îmbină tradiţia teatrului de operă clasic italian cu tendinţele contemporane din lumea artelor spectacolului, o paralelă interesantă între epoci şi stiluri, între mediul în care au apărut personajele şi lumea contemporană.

Premiera de joi, 10 noiembrie 2016, de la ora 18:30 are în rolurile principale interpreţi invitaţi de pemarile scene internaţionale: Marina Comparato, Italia–Rosina, Alessandro Luciano, Italia–Contele Almaviva, Roberto Abbondanza, Italia–Bartolo şi Ramaz Chikviladze, Georgia–Basilio, alături de Iordache Basalic, Opera Naţională Bucureşti–Figaro, HoriaSandu, Opera Naţională Bucureşti–Basilio, Ana Donose, Opera Naţională Română Iaşi–Berta, Daniel Filipescu, Opera Naţională Bucureşti–Fiorello, Sergentul.

Cea de-a doua premieră, de sâmbătă, 12 noiembrie 2016, de la ora 18.30, îi are în distribuţie pe Maria Jinga, Opera Naţională Bucureşti–Rosina, Adrian Mărcan, Opera Braşov–Figaro; Tiberius Simu–Contele Almaviva, Vicenţiu Ţăranu, Opera Naţională Bucureşti–Bartolo, Horia Sandu, Opera Naţională Bucureşti–Basilio, Nicoleta Maier, Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galaţi–Berta, Daniel Filipescu Opera Naţională Bucureşti–Fiorello, Sergentul.

Alături de ei, evoluează Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, Corul şi Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti.

Pentru mai multe detalii privind spectcolele Operei Naţionale Bucureşti puteţi accesa http://www.operanb.ro/sau https://www.facebook.com/opera.bucharest/.