Petitie semnata de elevi in favoarea profesorului de La Colegiul "Tudor Vianu"Câteva zeci de elevi de la Colegiul Național “Tudor Vianu” au semnat duminică o petiție de susținere pentru profesorul despre care se spune că ar fi zis elevilor că va da un punct în plus la teză celor care-l roagă în genunchi, potrivit Agerepres.ro.

“Am strâns 89 de semnături în favoare profesorului până duminică la ora 15,30. Nu este efectiv un protest, este o petiție pe care dorim să o semnăm. Cu siguranță demersul îl vom continua dar nu știm dacă în aceeași manieră, la modul în fața liceului. Vrem ca imaginea domnului profesor să fie cea reală și nu cum s-a scris în presă și să demonstrăm că au fost niște minciuni și că părerea noastră a elevilor lui este una foarte bună față de dânsul”, a declarat, pentru Agerpres, o elevă a unității de învățământ.

Aceasta a spus că nu profesorul ar fi făcut acea glumă ci unul dintre elevi. “Nu a făcut dânsul acea glumă, acea glumă a fost făcută de un elev. Nu a cerut profesorul, este o glumă făcută de un elev”, a spus eleva.

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a decis să dispună un control în regim de urgenţă la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Capitală, pentru investigarea acuzaţiilor care i se aduc unui cadru didactic din această unitate de învăţământ.

Citeste mai mult AICI