Salariile din sistemul sanitar cresc cu 25%

doctoriSalariile din sistemul sanitar vor fi majorate cu 25% incepand cu 1 octombrie, a decis miercuri Guvernul prin ordonanta de urgenta.

Ordonanţa privind majorarea salariilor din sistemul sanitar cu 25% a fost aprobată, iar măsura a fost luată de Guvern în scopul creşterii motivării personalului din sistemul public sanitar şi, implicit, a stopării migraţiei cadrelor medicale către locuri de muncă din străinătate, potrivit unui comunicat.

Prin actul normativ se majorează cu acelaşi procent, respectiv 25%, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De aceste creşteri salariale va beneficia personalul din unităţile sanitare publice cu şi fără paturi, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncţionale, unităţile specializate de urgenţă şi transport sanitar publice, inclusiv unităţile sanitare aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unităţilor penitenciare, personalul din reţeaua de medicină şcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi alte unităţi sanitare şi medico-sociale publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. De asemenea, de aceste majorări salariale beneficiază şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a serviciilor de expertiză medicale aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii.

Pe cale de consecinţă, se majorează cu acelaşi procent, respectiv de la 3.100 de lei la 3.875 de lei, plafonul stabilit pentru salariul lunar brut/solda lunară brută lunară în funcţie de care se acordă bursa de rezidenţiat. Această modificare va conserva dreptul medicilor rezidenţi de a beneficia şi după majorarea salarială decisă astăzi de bursa de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 de lei.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, medicii rezidenţi vor fi incluşi în categoria tinerilor specialişti din sănătate, care pot beneficia de închirierea unei locuinţe ANL. Astfel, alături de tinerii specialişti din învăţământ, şi cei din sănătate, inclusiv medicii rezidenţi, care au până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe ANL, pot primi repartiţii în cel mult trei ani de la implinirea acestei vârste.

Locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate sunt proprietate privată a statului. Aceste locuinţe sunt administrate de autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti în care acestea sunt amplasate.