Pentru cuplurile de constănţeni care vor să plece în vacanţă cu copiii, şi în special cu cei destul de mici, nu este chiar uşor, comenteaza jurnalistii de la Cugetliber.rovacanta. Absolut toate detaliile trebuie stabilite în funcţie de cei mai mici membri ai familiei, de nevoile lor. Aşadar, contează foarte mult distanţa, condiţiile de cazare, dar şi facilităţile. Agenţii de turism constănţeni le recomandă celor care vor să plece peste hotare destinaţii ca Bulgaria, Franţa, Italia, Grecia sau Turcia.

Bulgaria, şi în special staţiunea Albena, poate fi pentru mulţi constănţeni destinaţia ideală. Acolo, hotelierii au făcut pachete speciale pentru juniori, tocmai pentru ca şi părinţii să simtă că sunt în vacanţă. De exemplu, pentru anul acesta s-a gândit un club pentru copii cu animaţie în limba română, cu programe speciale în fiecare zi, pus la punct de două hoteluri de trei stele din Albena. Cazarea, în regim ultra all inclusive, costă între 28 de euro de persoană, pe noapte, şi 56 de euro, în funcţie de perioada şi de tipul de cameră aleasă. Familiile cu un singur copil, cazate în cameră dublă, nu plătesc nimic suplimentar pentru un singur copil, nici la cazare, nici la masă, însă cei care merg acolo cu doi copii, plătesc pentru cel de-al doilea cel mult 30% din tariful de adult.

Pe de altă parte, Italia se laudă cu foarte multe parcuri de distracţie, aşadar este destinaţia perfectă pentru cei mici, alături de Franţa, ambele nu foarte departe de România. Gardaland, din provincia Veneto, este un adevărat paradis pentru copiii de toate vârstele, la fel ca şi Disneyland Paris şi Portaventura – cel mai mare parc de distracţie din Spania. De altfel, toate sunt vedetele acestei perioade, spun managerii marilor agenţii de turism constănţene. Preţurile diferă foarte mult, în funcţie de perioada aleasă şi de numărul de stele al unităţilor de cazare. La trei stele, la un hotel din imediata apropiere a Parisului, patru nopţi de cazare costă în jur de 600 de euro, de persoană. Partea bună este că doar copiii de peste şapte ani şi până în 12 ani plătesc în jur de 150 – 200 de euro (cei peste 12 ani fiind consideraţi adulţi). În aceşti bani este inclus doar micul dejun, bilete de intrare în cele două parcuri de distracţii (Disneyland Park şi Walt Disney Studios Park) pentru fiecare zi a sejurului şi transfer între parcuri şi hotel.

Pentru constănţenii care pleacă în vacanţă cu copiii o altă destinaţie potrivită ar fi Grecia. În staţiunea Paralia Katerini sunt foarte multe pensiuni cu condiţii de trei stele, aproape de plajă, care oferă apartamente comode, numai bune (şi) pentru familiile numeroase. Noaptea de cazare este acolo în jur de 22 de euro, de persoană.