Spectacolul Domnul Conopida, ultimele doua reprezentatii din aceasta stagiune

In ultima lună de stagiune, Opera Comica pentru Copii vă invită la spectacolul „Domnul Conopida”, povestea amuzantă plină de farmec a proaspătului îmbogăţit personaj principal, care organizează o serată muzicală în propria casă, prilej de situaţii comice născute din incultura sDomnul Conopida (1)a.

Doar două reprezentaţii – vineri 14 şi 21 iunie, de la 17.00 – vă vor prilejui întâlnirea cu musicalul conceput după opereta celebrului compozitor francez Jacques Offenbach. Premiera absolută a lucrării a avut loc la Paris, în 1861, chiar în prezenţa lui Napoleon al III-lea.

Pentru pregătirea acestui spectacol pe scena Operei Comice pentru Copii a lucrat o echipă dedicată de artişti: Cătălin Voineag – regie, Viorica Petrovici – scenografie, Vali Roşca – coregrafie, Valentin Racoveanu – asistent regie. La orgă va interpreta Mădălina Florescu.

Îi veţi aplauda şi revedea pe îndrăgiţii artişti ai teatrului: Raluca Oprea, Oana Şerban, Gabriela Daha, Ştefan Schuller, Andrei Lazăr, Valentin Racoveanu, Lucia Racoveanu, Roberta Enişor, Valentino Tiron, Levente Ambrus, Fang Shuang, Andrei Manea. Alături de aceştia îşi va da concursul ansamblul de balet al Operei Comice pentru Copii.