Guvernul a aprobat, miercuri, noile relaxări pentru perioada sărbătorilor, acestea urmând a intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că aceste măsuri de relaxare depind de comportamentul fiecăruia și că dacă numărul cazurilor de COVID va crește, restricțiile vor fi impuse din nou.

„Trebuie totuși să dăm oamenilor o speranță că în țara asta se poate trăi normal”, spune ministrul. El a vorbit și despre „un parteneriat” între autorități și populație.

„Aceste măsuri luate de Guvern trebuie să fie primul pas din parteneriatul dintre populație, operatori economici, cu autoritățile. Consecințele pandemiei nu pot fi controlate mai bine decât dacă există acest parteneriat. Aceasta deschiderea din partea guvernului se datorează interesului pentru ca în România viața să capete aspecte de normalitate dar nu putem ignora pericolele care urmează. Acest trend descendent trebuie să continue și să nu ne întoarcem la creșterea numarului de cazuri. Măsurile de relaxare din cursul verii au fost luate pe un trend crescator, acum e un trend descrescator. Dar trebuie să înțeleagă toată lumea că trebuie să respecte regulile. (…) Aceste măsuri de relaxare se pot schimba într-un timp foarte scrut dacă se schimbă trendul într-unul crescător”, a declarat ministrul Sănătății.

Rafila spune că decât să existe reguli care nu sunt respectate, mai bine ca acestea să fie relaxate și să fie respectate „riguros”.

„În paralel ne pregătim și pentru situația apariției noii tulpini. (…) Faptul că avem patru zile, 24 și 25 decembrie, 31 și 1 ianuarie în care manifestările în aer liber pot fi organizate fără limitări, nu înseamnă că trebuie să transformăm aceste manifestări în vectori de transmitere. Nu ne dorim sancționarea, nu este cheia succesului, dar unde se impune aceste lucruri, vor fi puse în aplicare. Eu cred că principalii avocați ai respectării măsurilor trebuie să fie operatorii economici. Ei trebuie să asigure respectarea tuturor măsurilor la toate tipurile de activități pe care le realizează”, a spus ministrul.

Alexandru Rafila a precizat că ministerul va monitoriza atent trendul pandemiei și că asupra măsurilor de relaxare se poate reveni dacă va crește numărul cazurilor.

„Nu vom lua măsuri de relaxare atunci când numărul de cazuri crește. Monitorizăm foarte atent altături de INSP acest lucru. Trebuie totuși să dăm oamenilor o speranță că în țara asta se poate trăi normal. Putem încerca cu ocazia acestor sărbători acest lucru. Sper ca sfârșitul lunii decembrie să nu însemne și sfârșitul relaxărilor. Utilizând testarea nu e o măsură de relaxare, este o măsură de normalitate”, a declarat acesta.

Rafila le recomandă celor care merg în vizită de sărbători să se testeze.

„O să facem o campanie de informare despre vaccinare așa cum trebuie. A scăzut în ultima perioadă foarte mult intenția de vaccinare. Persoanele care se duc să se întâlnească cu membrii ai familiei vulnerabili le recomand să se testeze. În câteva zile va fi gata proiectul pentru certificatul COVID. Încercăm să venim cu un proiect de lege care să necesite mai puține ajustări decât proiectul inițial care era limitat”, a mai spus ministrul.

Hotârearea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) prevede următoarele relaxări:

– Eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
– Creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -23,00;
– Eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
– Eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
– Permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– Permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– Permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.