Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că a deschis un centru de testare şi vaccinare anti-COVID-19, care este destinat atât studenţilor şi profesorilor, cât şi familiilor acestora.

“Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a organizat un centru de testare şi vaccinare împotriva COVID-19. Centrul funcţionează în cabinetele medicale existente în cadrul căminului Sport XXI din Parcul Sportiv Universitar “Iuliu Haţieganu” şi este deschis pentru toţi studenţii UBB, dar şi pentru angajaţii Universităţii şi membrii familiilor acestora, indiferent de faza de vaccinare în care se află (prima, a doua sau a treia doză)”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de UBB.

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David spune că prin acest demers conducerea universităţii doreşte să se revină cât mai repede la o stare de normalitate.

“Noi ne dorim să revenim cât mai curând la normal şi, evident, această pandemie ne limitează în ceea ce priveşte activităţile academice, fie ele de predare-învăţare sau de cercetare. UBB, ca prima universitate world-class din România, trebuie să transmită un semnal şi un mesaj în sensul revenirii la normalitate. E un mesaj pe care l-am transmis în mod constant, am încercat să găsim cele mai bune soluţii pentru întreaga noastră comunitate, iar acum încercăm să venim din nou în întâmpinarea studenţilor, a profesorilor, a personalului administrativ şi a aparţinătorilor acestora cu încă un sprijin concret, deschiderea centrului de testare şi vaccinare, care ne-ar putea ajuta să revenim la o anumită normalitate”, a declarat, potrivit comunicatului, Daniel David.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.