Elevii care merg la şcoală vor primi măşti de protecţie

Share Button

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că elevii care vor merge fizic la școală vor primi măşti de protecţie, iar în acest sens este disponibil un stoc de peste 37 de milioane de măşti pentru învăţământul preuniversitar.

“Ultimele date pe care le avem din teritoriu arată un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Deci ideea este că se vor primi măşti. De asemenea, am cerut o analiză, la fiecare trei zile, cu privire la stocurile de substanţe dezinfectante existente în şcolile româneşti. Această situaţie nu este de natură să ne îngrijoreze, şcolile sunt pregătite dacă asta va fi decizia”, a afirmat Câmpeanu, vineri, la webinarul online organizat de Ministerul Educaţiei în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi CNCAV dedicat personalului din învăţământ.

Ministrul a precizat că îşi doreşte ca şcoala să se reia fizic la începutul semestrului al doilea şi a spus că decizia va fi luată pe 2 februarie. Câmpeanu a explicat că învăţământul hibrid (online şi fizic) se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.

“Va fi de datoria noastră să ne asigurăm pentru a asigura procesul de învăţare. Fie cu prezenţă fizică, acolo unde se poate, acolo unde scenariile permit, acolo unde elevii şi profesorii nu au contraindicaţii, fie în online, acolo unde nu se poate din cauza scenariului, acolo unde nu se poate, pentru că elevii sau profesorii au contraindicaţii, certificate medicale”, a adăugat Cîmpeanu.

Share Button


SUSȚINE PROIECTUL KIDSNEWS.RO!

.


CITEȘTE ȘI:
 
  • Elevii cu simptome au acces restricționat în școală 14 zile, dacă părinții nu vor testare
  •  
  • Teatrul Nottara lansează un nou proiect pentru liceeni
  •  
  • Mâncarea pentru bebeluși este extrem de periculoasă
  •    
       

    Să ne mai și delectăm, cu drăgălășeniile celor mici

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *