Pierderea unei sarcini afectează 10-20% dintre femeile care știu că sunt însărcinate, arată statisticile internaționale, iar procentul crește la 45% la femeile cu vârsta peste 40 de ani.

Potrivit unui sondaj efectuat recent de clinica Nativia, mai mult de jumătate dintre respondentele care au suferit un avort spontan spun că aveau o sarcină aparent fără probleme. Cele mai multe femei s-au simțit neajutorate, s-au refugiat în muncă și s-au simțit vinovate pentru pierderea suferită, mai arată datele citate.

Din femeile care au răspuns la sondajul clinicii Nativia că au pierdut o sarcină, 85% au pierdut-o în primul trimestru. Peste jumătate nu aveau cunoștință ca sarcina să fie una cu probleme, astfel încât pierderea a fost un șoc. Mai puțin de un sfert se aflau sub tratament, acasă sau în spital. 15% au suferit pierderea de sarcină în trimestrele II, respectiv III. Într-o treime din cazuri sarcina s-a eliminat natural, de la sine, însă în cele mai multe cazuri (35%) sarcina a fost eliminată prin avort chirurgical și avort medicamentos (32%). Potrivit datelor sondajului, aproape jumătate dintre femeile care au trecut prin această traumă au simțit că ar fi avut nevoie de mai multe informații și explicații din partea medicului curant.

Dezamăgire, neputință, frustrare, vină, frică, durere, urmate de perioade lungi de depresie – acestea sunt sentimentele pe care femeile care au pierdut o sarcină le-au simțit. Multe dintre ele nu reușesc să vorbească despre trauma pierderii unui copil nici după câteva luni bune. Este unul dintre motivele pentru care clinica Nativia derulează o campanie de susținere și totodată de conștientizare în lunile noiembrie și decembrie, dorindu-ne astfel să le arătăm tuturor celor care trec printr-o astfel de traumă că emoțiile lor sunt normale, că este important să fie adresată această pierdere (atât din punct de vedere medical, cât și psihologic), iar mama ajutată să gestioneze pierderea, a declarat George Peltecu, director general clinica Nativia.

Potrivit experților, în cazul pierderii unei sarcini sunt necesari parcurgerea unor pași, atât din punct de vedere medical, cât și psihologic. 39% dintre respondentele sondajului făcut online de clinica Nativia au declarat că au făcut un consult hematologic, 26% unul genetic, însă un procent mare (32%) a precizat că nu au făcut nicio investigație medicală și nici nu a urmat vreun tratament medicamentos (20%).
Orice femeie care trece printr-o pierdere de sarcină trebuie să conștientizeze că probabil este vorba despre un accident și că are toate șansele ca în viitor să obțină o sarcină pe care să o ducă la termen. Este important sprijinul medical, dar în aceeași măsură și suportul emoțional al celor din jur său, în unele cazuri ajutor specializat pentru a depăși momentul și, de asemenea este important ca oricine să beneficieze de consiliere medicală preconcepțională, a precizat Dr Radu Botezatu, medic specialist obstetrică-ginecologie clinica Nativia.

30% dintre femeile care pierd o sarcină se refugiază în muncă

De altfel, 25% dintre respondente au precizat că s-au simițit neajutorate, că nu au un ajutor real din partea nimănui pentru a trece de această pierdere, în timp ce 29% au precizat că partenerul de viață le-a ajutat cel mai mult. 30% s-au refugiat în muncă pentru a uita. Doar 15% au discutat mai mult cu medicul sau cu un psihoterapeut, încercând să depășească această traumă. O femeie din 5 a precizat că nu și-a pierdut speranța și a încercat din nou la puțin timp de la pierderea suferită.
Este indicat ca orice pacientă care dorește o sarcină să facă o evaluare ginecologică și analize sangvine de rutină pentru a încerca să scadă orice risc. Un consult ginecologic, un examen Babes-Papanicolau, o ecografie transvaginală și analizele recomandate de medic sunt primele elemente care conduc la depistarea unei eventuale probleme care pot pune o sarcină în pericol. Recomandarea de suplimentare cu acid folic încă din perioada de preconcepție, scade riscul de anomalii congenitale, a continuat Dr Radu Botezatu, medic specialist obstetrică-ginecologie clinica Nativia.
Orice infecție care dă simptomatologie sau care este diagnosticată în urma analizelor trebuie tratată, iar orice patologie suplimentară a mamei necesită o conduită și o urmărire specială pe parcursul sarcinii. De exemplu, pentru orice femeie cu exces ponderal este indicată scăderea în greutate anterior sarcinii. În cazul unui diabet se recomandă o atentă monitorizare a glicemiilor și o dietă săracă în carbohidrați. În cazul folosirii unor medicamente contraindicate în sarcină, se indică consult de specialitate pentru înlocuirea lor sau scoaterea din schema de tratament.
Dacă malformațiile uterine nu au de cele mai multe ori un tratament, anomaliile dobândite, cum ar fi fibromul uterin, care poate împiedica formarea sau dezvoltarea unei sarcini, pot fi diagnosticate și tratate înainte de a obține sarcina. În cazul unui col incontinent care nu poate menține o sarcină, se recomandă cerclaj al colului uterin efectuat către finalul primului trimestrul de sarcină, a încheiat Dr Radu Botezatu, medic specialist obstetrică-ginecologie clinica Nativia.

Campanie de suport

În acest context, în perioada noiembrie-decembrie 2020, clinica Nativia demarează o campanie de conștientizare și suport pentru femeile care au pierdut o sarcină. Sub sloganul #AlăturiDeFiecareFemeie medicii și reprezentanții clinicii doresc să transmită un mesaj de susținere, de suport și de recunoaștere pentru cele care nu au putut duce o sarcină la termen, în ciuda eforturilor.

Pierderea unei sarcini este un subiect tabu pentru majoritatea femeilor și nu ar trebui să fie așa. Din contră. Este momentul care impactează cel mai mult psihicul femeii cu implicații profunde asupra întregii familii. Vedem multe femei care trec prin această experiență traumatică și vrem să le transmitem că nu sunt singure, nu trebuie să se simtă singure. Suntem #AlăturiDeFiecareFemeie fie că aceasta a reușit să ducă o sarcină la termen sau nu, a declarat George Peltecu, director general clinica Nativia.

În cadrul campaniei, pe pagina de Facebook a clinicii Nativia vor fi publicate materiale informative și de suport pentru femeile care au pierdut una sau mai multe sarcini, alături de poveștile unor astfel de mame, care împărtășesc dacă și cum au reușit să treacă prin această traumă.

În plus, în perioada 20 noiembrie- 20 decembrie, clinica Nativia oferă 30 de consultații gratuite pentru 30 de femei care au pierdut recent (în ultimele 3 luni) o sarcină și au nevoie de specialiști care să le îndrume și să le ajute. Consultațiile se adresează exclusiv beneficiarilor femei, care nu sunt deja paciente ale clinicii Nativia. Mai multe detalii găsiți aici https://www.nativia.ro/articole-medicale/o-sarcina-pierduta-este-o-poveste/ !
Ne dorim ca de aceste consultații să beneficieze femei care au nevoie de o a doua opinie medicală, de suport medical și psihologic. Sigur, și printre pacientele noastre se numără femei care au suferit o astfel de pierdere, însă numărul lor este destul de redus, iar acestea beneficiază de tot suportul nostru pentru a reuși să gestioneze momentul traumatic. Tocmai de aceea, consultațiile vor fi oferite femeilor care nu sunt deja paciente ale clinicii. a încheiat George Peltecu.

Sondajul efectuat de Clinica Nativia a fost realizat online, în perioada 15 august-31 octombrie, pe un eșantion de 453 de femei, din mediul urban și rural, cu venituri peste medie (60%) și medii (30%), majoritar cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani (60%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.