Cei mici au venit în sprijinul iniţiativei Asociației “Blondie”

Amalia (8 ani), Edward (4 ani), Natalia (9 ani), Ilinca (10 ani), Sabina (8 ani), Maia (12 ani) şi Matei (14 ani) cred în Moș Crăciun, în unicorni şi în Asociația „Blondie”. Mai exact, în proiectul acesteia de a cumpăra prima ambulanţă aeriană din România. Costul acesteia şi cel de operare în primul an se ridică la două milioane de euro.
“Ne-am propus să luăm un avion medical într-o ţară în care nu există ambulanţă aeriană. Noi ne-am pus visul pe hold, fiind ocupaţi cu zborurile pentru copii în stare terminală, dar cei mici au crezut în acest vis şi într-o zi ne-am trezit cu ei la poartă şi cu donaţii de câteva sute de lei, pe care îi strânseseră vânzând limonadă, din alocaţii şi prin alte metode originale. «Noi vrem să luăm un avion şi vrem mai mulţi copii şi adulţi alături de noi», ne-au spus cei mici. Începând de azi, vor prezenta în cadrul unui program de ştiri pe care l-au conceput ce au făcut în fiecare săptămână pentru a cumpăra un avion”, a povestit Adelina Toncean, fondatoarea Asociației „Blondie”.

“M-am gândit să facem un stand de limonadă în piaţă şi am strâns bani aşa. La început nu a fost multă lume, apoi s-a făcut o coadă maaare (…) Eu cred în unicorni, Zâna Măseluţă şi Moş Crăciun. Am donat pentru Asociația „Blondie” şi banii de la Zâna Măseluţă, am renunţat la bicicleta pe care voiam să mi-o iau din ei. Vom continua să strângem bani vânzând limonadă, doar că acum la sticlă în loc de limonadă la pahar”, spune Amalia. Sabina va strânge bani vânzând bijuteriile create de ea, iar Matei, gătind una din reţetele lui speciale de paste. Natalia şi-a donat alocaţia Asociației „Blondie” şi face salam de biscuiţi în formă de mici avioane, pe care îl va vinde pentru a strânge mai multe fonduri. Sabina îşi doreşte ca şi alţi copii să se alăture iniţiativei lor. Şi deja are noi colegi – o altă fetiţă, Smaranda, s-a oferit să-şi vândă desenele pentru a colecta donaţii. În plus, cei mici au lansat un Ghidul Ideilor, disponibil pe pagina lor de Facebook, în care au adunat iniţiativele lor de până acum pentru a strânge fonduri pentru Asociația „Blondie”: pahare pictate manual, licitaţia jucăriilor şi crearea de decoraţiuni de Crăciun, printre multe altele.

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, Asociația „Blondie” a început să transporte, cu avioane închiriate, copiii rămași blocați în spitale din Europa din cauza suspendării curselor aeriene de linie. Primul zbor a fost în data de 27 martie, din Milano, iar, ulterior, asociația a dus cu avionul în străinătate copii care aveau nevoie de intervenții medicale urgente, ce nu puteau fi făcute în România. Costul total al celor 23 de curse aeriene efectuate până în prezent este de circa 400.00 euro, cei mai mulți bani provenind din donații individuale. Cel de-al 24-lea zbor se va face pe 20 noiembrie.

Asociația „Blondie” s-a înființat în iunie 2019 pentru a oferi o șansă la viață copiilor bolnavi și singuri. Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond, abandonat în spitalul din Constanța. Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformație cardiacă în care două artere mari erau inversate. Șansa lui la viață a fost un articol în ziarul “Ziua”, cu titlul “Micuțul Cristi are nevoie de o operație la Cluj”. Atunci, Adelina Toncean, care mai târziu avea să fondeze asociația, a știut că va fi copilul ei. La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament și timp de 11 ani el nu a trăit ca un copil bolnav. În 25 octombrie 2014, Blondie a murit la 13 ani și jumătate pentru că operația care trebuia sa ii salveze viața nu s-a făcut la timp.

Pentru copiii ca el, asociația a creat un cadru etapizat, care să rezolve cele mai importante probleme ale copiilor cu afecțiuni grave abandonați în spitale:
1. Monitorizare prenatală a gravidelor în risc social pentru identificarea la timp a nou-născuților cu afecțiuni grave (Caravana Blondie)
2. Crearea unei soluții mobile pentru identificarea în maternitate a nou-născuților cu afecțiuni grave în risc de părăsire sau părăsiți de părinți (BlonTHE APP)
3. Crearea unui program de voluntariat în spital pentru copiii internați singuri (Și eu sunt Blondie)
4. Crearea unui centru de recuperare medicală postspitalizare pentru copiii cu afecțiuni grave în risc social (Căsuța Blondie).

Pentru a-și continua misiunea, Asociația “Blondie” face apel la solidaritate și generozitate, donațiile fiind esențiale pentru a transporta în străinătate cât mai mulți copii ca să le salveze viața.
RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI
RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Mai multe detalii la https://www.asociatia-blondie.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.