Deoarece criza cauzată de pandemie a acutizat starea precară a peste o treime din copiii din România, expuși o dată în plus sărăciei și excluziunii sociale, Salvați Copiii România, cu sprijinul Kaufland România, își intensifică măsurile de sprijinire și protecție a beneficiarilor sociali, prin oferirea de suport material de urgenţă copiilor provenind din medii socio-economice vulnerabile. Astfel, 1.100 de copii și familiile lor vor primi tichete sociale în valoare de 440.000 lei pentru asigurarea de produse alimentare și igienico-sanitare de bază.

Tichetele vor fi distribuite de către asistenţii sociali din echipele locale Salvaţi Copiii familiilor din comunităţi rurale şi urbane aflate în atenţia Salvaţi Copiii din județele Brașov, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Mureș, Vaslui, Suceava și Timiş. DPD România sprijină livrarea tichetelor în localităţile vizate din cele 8 judeţe.

Președintele Executiv Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a explicat că protecția categoriilor sociale vulnerabile este o prioritate, pentru că tocmai acestea se află în risc sporit, atunci când sistemul social este afectat de o criză umanitară în derulare :

„Orice criză expune unor riscuri suplimentare categoriile sociale cele mai vulnerabile, cum sunt copiii cu acces îngreunat la servicii medicale și educaționale și provenind din familii cu venituri sub medie. Sunt necesare mecanisme de protecție a acestora, pentru că discriminarea și marginalizarea cu care se confruntau anterior pandemiei devin factori agravanți, în criză”.

„Suntem alături de Organizația Salvați Copiii în eforturile lor de a proteja copiii aflați în situații vulnerabile. În această perioadă dificilă, considerăm că responsabilitatea face diferența și continuăm să oferim ajutor acolo unde nevoie.”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

CONTEXT: În situații de criză socio-economică, familiile cu copii resimt mai dur efectele negative ale tensiunilor din piața muncii. Astfel, între anii 2010 și 2012, în România, procentul copiilor în risc de sărăcie sau excluziune socială a crescut cu aproape 4,5 puncte procentuale (de la 48,1% în 2010 la 52,5% în 2012), în timp ce, în rândul adulților, creșterea a fost de cinci ori mai mică/de doar de 0.8 puncte procentuale (de la 40,1% în 2010 la 40,9% în 2012).

Datele Eurostat de dinaintea crizei sociale provocate de pandemia de SARS-CoV2 arătau că 38,1% dintre copiii români provin din familii care se confruntă cu deprivare materială severă ori cu un nivel scăzut al veniturilor .
Or, în condițiile în care, conform Ministerului Muncii și Protecției Sociale, la data de 3 aprilie 2020, 884.349 de contracte de muncă fuseseră suspendate, iar alte 180.170 de contracte individuale de muncă încetaseră, situație la care se adaugă și creșterea prețurilor la unele produse alimentare (mezeluri, fructe, legume și lactate), putem anticipa că și mai mulți copii se vor confrunta cu un risc suplimentar de sărăcie sau excluziune socială, iar cei din familiile aflate deja în situații de risc vor deveni și mai vulnerabili .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.