Măşti prototip, pentru cadre medicale, printate 3D de elevi

O echipă de elevi din Satu Mare, coordonată de un profesor de la Colegiul Tehnic “Ion. I. C. Brătianu”, a realizat câteva măşti prototip cu filtru înlocuibil, urmând ca, după primirea unei imprimante profesionale, să producă mai multe astfel de echipamente de protecţie pentru cadrele medicale, informează un comunicat de presă, scrie Agerpres.ro.

Coordonatorul echipei, profesorul Horea Jurge, a explicat că echipa B-RoboTeam şi-a propus să fie alături de cei din linia întâi în lupta cu COVID-19 având în vedere că nu poate participa la competiţii de profil din cauza restricţiilor din această perioadă, elevii folosindu-şi abilităţile, timpul şi imprimantele 3D pentru confecţionarea de echipamente de protecţie.

În primă fază, alături de reprezentanţii unor societăţi comerciale, elevii au produs viziere, iar acum aşteaptă o imprimantă profesională originală 3D PRUSA din Cehia pentru realizarea de măşti, până atunci realizând macheta şi câteva prototipuri.

“În aşteptarea noii imprimante, nu stăm, ci un membru al echipei, David Leahu, a făcut proiectul 3D pentru măşti printate refolosibile prin schimbarea filtrelor şi sterilizare. Am făcut şi câteva ca prototip, pe care le-am dat spre testare cadrelor medicale, iar feedback-ul este unul pozitiv. Mulţumim tuturor celor implicaţi, elevi, părinţi, profesori, parteneri media şi societăţi comerciale din oraş care sunt alături de noi, ne susţin şi ne încurajează în demersul nostru pentru acţiunile umanitar-caritabile”, a precizat Horea Jurge.

Măştile printate 3D sunt refolosibile prin schimbarea filtrelor şi sterilizare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *