În această perioadă, oricât am dori să ne protejăm de evenimentele care zdruncină ritmul obișnuit al vieții, este imposibil. Pe măsură ce răspândirea Covid–19 produce din ce în ce mai multă îngrijorare în rândul nostru, al adulților, este firesc să ne gândim și la felul în care această pandemie poate afecta echilibrul emoțional al copiilor. Pentru aceștia, pe lângă măsurile imediate de intervenție și sprijin material, Salvați Copiii și Digi România lansează 0800.070.009 Family Tel, o linie telefonică gratuită, unde părinții și tutorii copiilor pot suna pentru a fi consiliați psihologic și ajutați să gestioneze cât mai bine starea emoțională a copiilor.

O echipă de 16 psihologi ai Organizației Salvați Copiii din Suceava, Iași, Timișoara, Târgu Mureș și București va oferi consiliere și suport psihologic, conform unui protocol specific pentru situațiile generate de criză. Family Tel 0800.070.009 poate fi apelat gratuit, de luni până vineri, între orele 11.00 -19.00.

Serviciul se adresează cu precădere părinților ai căror copii întâmpină dificultăți emoționale și comportamentale induse de izolarea socială, ca parte a măsurilor de prevenție a răspândirii Covid-19, dar și celorlalți adulți care au nevoie de sprijin emoțional în acest context.

„Ne confruntăm cu o criză situațională multifațetată: virus necunoscut, posibilitatea de a ne infesta (noi sau cei apropiați nouă), îngrijorări pentru cei aflați la distanță, izolarea și distanțarea socială, îngrijorări legate de locul de muncă, de criza financiară anunțată, etc. În asemenea situații care conduc la amplificarea stresului resimțit, adultul trebuie să fie o sursă de siguranță și confort pentru copil. Atât adultul cât și copilul pot experimenta, în situații de stres ridicat, stări precum: anxietate, neajutorare, furie, rușine/vinovăție, confuzie sau frică.
Astfel că, în această perioadă este posibil să trăim mai frecvent aceste emoții negative, percepute neplăcut și stresant. Sunt, de fapt, răspunsuri emoționale pe care oamenii le trăiesc în asemenea situații. Este absolut necesar să normalizăm emoțiile trăite, fără a încerca să minimizăm situația, însă accentul trebuie pus pe aspectele pozitive, care țin de ceea ce poate face fiecare dintre noi, pentru a depăși criza și a-și menține echilibrul emoțional”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Pentru a veni în sprijinul adulților și al copiilor, Salvați Copiii a creat o secțiune de resurse utile pe site-ul său www.salvaticopiii.ro/coronavirus/resurse-pentru-parinti

Resursele pregătite de specialiști se referă la:
– Sfaturi generale pentru părinți
– Cum facem față fricii în această perioadă
– Cum le explicăm copiilor anxioși despre Covid-19
– Cum discutăm cu copiii despre pandemie
– Cum ne putem da seama când copiii sunt afectați
– Ce putem face acasă cu copiii
– Jocuri pentru familie și multe alte idei

Ca parte a intervenției în contextul pandemic actual, Salvați Copiii își intensifică eforturile de sprijinire și protecție a copiilor, concentrându-se pe garantarea accesului la educație prin activități de la distanță, consiliere socială și psihologică online/telefonic, oferirea de suport material de urgență pentru copii vulnerabili și familiile lor, mai ales în contextul unei crize umanitare, în care accesul la servicii publice este limitat sau îngreunat. În paralel susține sistemul medical și dotează spitalele cu echipamente de protecție și aparatură medicală vitală (până în prezent peste 15 unități medicale din București și din țară au primit suport). Totodată, Salvați Copiii România a pus la dispoziția beneficiarilor programelor sale linii directe de consiliere și sprijin, precum și resurse educaționale care să îi ajute pe copii să rămână conectați la procesul educațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.