Un număr de 1.460 de şcoli din ţară au grupurile sanitare în curte, a precizat marţi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, adăugând că există bani în bugetul pe 2019 pentru construirea acestora.

“La începutul anului 2018, erau 2.600 de şcoli (cu toaleta în curte – n.r.), diferenţa dintre 1.460 şi 2.600 a fost prinsă în programele PNDL I şi II. Ca urmare ne-au mai rămas acestea, pentru care, din fericire, (…) avem bani în buget, aşa încât sper să fie ultima dată când discutăm despre acest subiect”, a declarat ministrul Educaţiei, la Antena 3.

Ea a spus că cea mai potrivită soluţie pentru construirea grupurilor sanitare ar fi să trimită banii la autorităţile locale, fără a exista posibilitatea ca acestea să schimbe destinaţia fondurilor.

“Acum încercăm să găsim care este cea mai potrivită formulă – probabil că cea mai bună ar fi să trimitem banii la autorităţile locale cu această destinaţie, fără posibilitatea să schimbe destinaţia. Există o formulă pe care am analizat-o şi noi la minister să terminăm mai repede, în sensul că există un fel de container, o încăpere care vine echipată şi se aşază pe fosa septică. De aceea, sper să nu dureze aşa de mult construcţia acestor grupuri sanitare lipite de şcoală, în interiorul şcolii”, a explicat Andronescu, scrie Agerpres.ro.

Potrivit ministrului, cele mai multe şcoli cu grupul sanitar în curte sunt în zona Moldovei, iar primarii răspund de construcţia acestor toalete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.