Deputatii au eliminat plafonul maxim al indemnizatiilor de crestere de 3400 leiPlenul Camerei Deputatilor a adoptat joi, in unanimitate, proiectul de lege care prevede o serie de modificari substantiale la legislatia privind acordarea concediului si indemnizatiei de crestere a copilului.

In aceste conditii, nu mai exista plafonul maxim al indemnizatiei de 3400 lei/luna, mamele urmand sa primeasca indemnizatie lunara in cuantum de 85% din media veniturior nete realizate ultimele 12 luni din ultimii 2 ani, insa nu mai putin de 85% din salariul minim brut pe tara – eliminandu-se ISR-ul (indicele social de referinta care era in valoare de 50 de lei) din lege.

Avand in vedere ca salariul minim brut pe tara va fi 1250 lei incepand cu 1 mai, valoarea acestei indemnizatii minime va fi de 1060 lei/luna. Indemnizatia va fi acordata pana la implinirea varstei de doi ani de catre copil.

Daca decid sa se intoarca la munca, mamele vor primi stimulent de insertie in cuantum de 50% din indemnizatia minima (adica din 85% din salariul minim brut) – circa 500 lei lunar;
Nivelul indemnizatiei lunare se majoreaza cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata, pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.

Parintele care s-a intors din concediul de crestere a copilului nu poate fi concediat timp de sase luni de la revenire.

Camera Deputatilor este decizionala, legea va merge la promulgare la presedintele Klaus Iohannis. Modificarile vor intra in vigoare de la 1 iulie 2016.