imagesMulte femei se simt presate de familie, prieteni sau de colegii de muncă să devină mame. Societatea nu le vede cu ochi buni pe cele care nu își doresc copii. De mici, fetele sunt învățate că vor cunoaște fericirea doar atunci când vor naște, însă există femei care nu își doresc acest lucru. Este un tabu de care bărbații nu se lovesc aproape niciodată, chiar dacă nu devin tați.

Femeilor le este teamă să recunoască faptul că nu vor să devină mame. Ele se ascund de familie și de prieteni, chiar dacă asta înseamnă să interiorizeze niște sentimente care se transformă în gânduri negative. Pentru unele femeie este cel mai frumos eveniment din viața lor, dar altele nu îl așteaptă cu nerăbdare. Poate nu vor să își sacrifice corpul, cariera, sau pur și simplu nu vor să își complice viața. Cu siguranță, nu toată lumea este făcută să fie mamă. Pentru că nu au curaj să spună acest lucru cu voce tare, Buzzfeed a făcut o listă cu cele mai interesante confesiuni anonime, ale femeilor care nu vor să devină mame nici în ruptul capului.

Click.ro a facut o lista cu 7 confesiuni ale femeilor care nu își doresc să devină mame
„Simt că sunt presată să am copii, doar pentru că sunt femeie și pentru că unii cred că asta e rostul meu pe lume. De fiecare dată când îi spun unui bărbat că nu vreau să devin mamă, tipul respectiv pare foarte șocat să audă asta.”

Citeste mai mult pe Click.ro.