alocatie de stat copiiPreşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care dublează alocaţiile de stat pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei. Majorarea alocaţiei a fost aprobată recent de către deputaţi, sub forma unui amendament propus de PNL.

Ponta a spus atunci că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a prezentat un tabel cu distribuţia voturilor pentru amendamentul de dublare a alocaţiilor, arătând că doar 5 voturi favorabile au aparţinut PSD, iar premierul Victor Ponta, lider PSD şi deputat, nu apare pe lista celor care au votat.

Ulterior, Ponta a declarat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor, afirmă premierul Ponta, arătând că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente.

Citeste continuarea pe Mediafax.ro