kids_running_300Copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 7-18 ani sunt aşteptaţi să se înscrie la primul cros dedicat lor, în comuna Mogoşoaia, care va avea loc sâmbătă, de la ora 19,00, în Parcul Brâncovenesc. Înscrierea în competiţie este gratuită, iar primii trei câştigători de la fiecare categorie de vârstă vor fi premiaţi, se arată într-un comunicat.

Înscrierile se pot face în intervalul orar 18,00-18,45 pe aleea principală din Parcul Brâncovenesc. Categoriile de vârstă şi distanţele pe care trebuie să alerge concurenţii sunt următoarele: 7-8 ani (500 metri), 9-11 ani (800 metri), 12-14 ani (1.500 metri), 15-17 ani (1.500 metri).

Crosul reprezintă ultima etapă a proiectului “Alerg un maraton” ce s-a desfăşurat în perioada 27 iulie-27 august. Proiectul a avut ca scop informarea tinerilor cu privire la un stil de viaţă sănătos, dar şi antrenamente specializate. Timp de o lună, la sfârşit de săptămână, participanţii au învăţat de la profesionişti cum se alerge corect, experimentând astfel frumuseţea sportului ca alternativă la jocurile pe tabletă şi calculator.

Crosul pentru Copii şi Tineri este organizat de Asociaţia Elite Running în parteneriat cu C.S RO Club Maraton, Asociaţia Manieres şi Comuna Mogoşoaia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.