Tarom reduce cu 15% preturile biletelor de avion pe destinatia Londra | |

Tarom reduce cu 15% preturile biletelor de avion pe destinatia Londra

Share Button

avion-decolare_2Compania TAROM reduce preţurile biletelor de avion cu 15%, pe zborurile între Bucureşti şi Londra, operate cu avioane proprii, potrivit Agerpres.   Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada 2 – 8 septembrie 2013, TAROM pune în vânzare bilete de avion la preţuri cu 15% mai mici pe rutele Bucureşti – Londra – Bucureşti şi Londra – Bucureşti – Londra.  Oferta este valabilă pentru călătoriile începând din 27 octombrie 2013, precizează compania.

“Londra este ca un magnet pentru actori, artişti şi designeri, un oraş care stabileşte tendinţele în artă, arhitectură, modă, design şi tehnologie. Nu rataţi Tower Bridge şi Turnul Londrei, locul unde sunt păstrate bijuteriile Coroanei Britanice, Palatul Buckingham, British Museum, Big Ben şi clădirile Parlamentului, Muzeul Figurilor de Ceară – Madam Tussaud’s, Hyde Park şi Grădinile Kensington”, se menţionează în comunicatul companiei.

TAROM reaminteşte pasagerilor că preţul biletului de avion include numeroase avantaje, precum mese calde şi băuturi la bord, transportul gratuit al bagajelor, operare pe aeroporturile principale, check-in gratuit.

În ceea ce priveşte bagajele, pasagerii clasei Economy pot transporta un bagaj de cală în limita a 23 de kilograme, iar pasagerii clasei Business au incluse în preţul biletului maximum trei bagaje de câte 23 de kilograme. În plus, toţi pasagerii pot transporta gratuit şi un bagaj de mână de maximum 10 kilograme.

Reducerea este supusă unor condiţii şi nu se cumulează cu alte oferte, adaugă TAROM.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *