Experiența investigațiilor RMN pentru copii ar putea deveni mai prietenoasă și mai puțin stresantă prin integrarea personajelor și poveștilor cunoscute în mediul de examinare, în urma unui parteneriat global încheiat între Royal Philips și The Walt Disney Company. Inițiativa urmărește să reducă anxietatea micilor pacienți și să faciliteze desfășurarea investigațiilor imagistice, transformând sala de examinare într-un spațiu mai familiar și mai ușor de înțeles pentru copii.
Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) au anunțat un parteneriat la nivel global cu The Walt Disney Company, prin care experiența investigațiilor RMN să devină mult mai prietenoase cu copiii.
Pentru un copil, o investigație RMN poate fi dificil de înțeles: aparatul este mare și necunoscut, zgomotele sunt puternice, iar examinarea presupune să stea nemișcat pentru o perioadă îndelungată. În ciuda importanței medicale a unor astfel de investigații, experiența poate fi stresantă atât pentru cei mici, cât și pentru părinții lor.
Un RMN nu ar trebui să-i sperie pe micii pacienți. Disney și Philips colaborează la nivel global pentru a transforma complet experiența copiilor la spital. Îmbinând poveștile și personajele îndrăgite cu tehnologia medicală, sala de examinare devine un spațiu primitor și distractiv, făcând întreaga procedură mult mai ușor de suportat pentru cei mici.
Prin lumină, sunet și narațiuni inspirate din universuri cunoscute, precum cele ale lui Mickey și Minnie, Ariel, Moana, Marvel sau Star Wars, copiii pot fi ghidați prin experiența investigației într-un mod mai intuitiv. Ideea este simplă: atunci când mediul medical devine mai ușor de înțeles, copilul își poate concentra atenția asupra unei povești familiare, nu doar asupra procedurii.
„În pediatrie, experiența pacientului contează la fel de mult ca parcursul clinic. Un copil care se simte mai calm și mai pregătit poate colabora mai ușor, iar acest lucru are un impact pozitiv asupra întregii experiențe, atât pentru copil, cât și pentru familie și echipa medicală”, a declarat Șerban Isopescu-Weber, HS District Leader Romania Philips.
Inițiativa a fost evaluată în centre pediatrice din Europa și Statele Unite. Primele rezultate arată că, atunci când se întâlnesc cu personajele lor preferate, copiii sunt mult mai liniștiți, iar scanările RMN merg rapid și fără pauze sau reluări.
„Poveștile Disney au capacitatea de a face situațiile noi mai ușor de abordat. În cadrul acestei colaborări, personajele îndrăgite de copii devin parte dintr-o experiență care îi poate ajuta să privească investigația RMN cu mai multă încredere”, a declarat Marta Szafrańska, Director Corporate Communications, Publicity, Citizenship, The Walt Disney Company CEE.
Parteneriatul dintre Disney și Philips demonstrează că tehnologia medicală e cu adevărat utilă abia atunci când ține cont de emoțiile pacientului. Iar uneori, cel mai bun anestezic împotriva fricii este pur și simplu o poveste bună.
Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) este o companie lider în tehnologia medicală, axată pe îmbunătățirea sănătății și bunăstării oamenilor prin inovații semnificative. Inovația Philips, centrată pe pacient și pe om, valorifică tehnologia avansată și informațiile clinice și despre consumatori aprofundate pentru a oferi soluții personale de sănătate pentru consumatori și soluții profesionale de sănătate pentru furnizorii de servicii medicale și pacienții acestora, atât în spitale, cât și la domiciliu. Cu sediul central în Olanda, compania este lider în imagistica diagnostică, ultrasunete, terapie ghidată prin imagine, monitorizare și informatică pentru întreprinderi, precum și în domeniul sănătății personale. Philips a generat în 2024 vânzări de 18 miliarde EUR și are aproximativ 67.200 de angajați, cu vânzări și servicii în peste 100 de țări. Știri despre Philips pot fi găsite la www.philips.com/newscenter.
The Walt Disney Company este un gigant american din industria divertismentului și a mediei, fondat pe 16 octombrie 1923 de frații Walt și Roy O. Disney. Sediul central al companiei se află în Burbank, California. Pentru mai multe detalii despre activitatea corporației, poți accesa portalul oficial The Walt Disney Company, iar conținutul dedicat publicului larg și fanilor este disponibil pe Disney.com.







