dentist

Hello Doggie Festival anunță activitățile pentru o zi plină de distracție pentru posesorii și iubitorii de câini, dar și pentru patrupezii lor. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 Iunie, și duminică, 7 Iunie, pe Insula Câinilor din Parcul Titan, între orele 10:00 și 21:00, și oferă o mulțime de activități atât pentru câini și stăpânii lor, cât și pentru copii. Intrarea la eveniment este Gratuită!

Hello Doggie Festival 2026 este mai mult decât un festival, este un loc care aduce oamenii și câinii împreună, creează experiențe memorabile și schimbă industria evenimentelor canine din România. Pregătim un weekend complet, unde experiențele interactive, distracția, educația și comunitatea se îmbină într-o atmosferă vibrantă și dinamică. Ne concentrăm pe a le oferi participanților un festival așa cum își doresc, punând accentul pe o experiență completă de festival, cu amintiri de neuitat.

Ce activități te așteaptă la Hello Doggie Festival?

  • Târg de adopții de câinii organizată de ASPA,
  • Zonă de adopții pentru pisici de la Refugiul Felinelor
  • Activități pentru câini și Fun Area, cu jocuri cu mingii, piscine cu apă și cu bile, plus multe alte surprize
  • Atelier de desen pentru copii la standul Purina
  • Zonă expozițională cu cele mai îndrăgite companii din domeniu: Purina, Elanco, Petson, Redis Pet, Elmay Vet, Josera, Sniffary, Urbanimal, Vitamin Aqua
  • Demostrații canine oferite de Purina
  • Demonstrații de dresaj oferite de dresori cu multă experiență, precum Cătălin Banghea și Bogdan de la Aport Training
  • Discuții despre dresaj și cum poți avea un câine care să te asculte
  • Traseu de agilitate pentru câini pentru a-și testa abilitățile și pentru a-și consuma energia
  • Concursuri pentru câini și stăpânii lor: Miss & Mister Hello Doggie Festival 2026, Cel mai bun costum, Cel mai ascultător și dresat câine
  • O zonă de relaxare cu fotolii puf și pături pentru a petrece două zile în aer liber
  • Asociația Ramses, ROLDA, Năsucuri Pufoase și One Rescue te așteaptă la standuri pentru donații și cu surprize, concursuri și premii atât pentru tine, cât și pentru patrupedul tău
  • Discuții despre îngrijirea responsabilă a patrupezilor la standul Urbanimal
  • Elmay Vet vă va răspunde la întrebările pe care le aveți despre problemele câinilor voștri
  • Tombole cu premii
  • Photobooth cu poze gata de pus pe Instagram și un concurs cu premii
  • Călin Olah va întreține atmosfera la festival și va pune muzică pe toată durata zilei

„Hello Doggie Festival este despre experiențe! Și tocmai de aceea am pregătit 2 zile pline de activități care îi ajută pe participanți să construiască momente de neuitat alături de blănosul lor. În plus, pe lângă activitățile pe care le-am pregătit, partenerii noștri vă așteaptă la standurile lor cu foarte multe surprize. a declarat Cosmin Cengher, Co-fondator & CEO Hello Doggie

Campania „Un Bol de Bine”

Pe 6 și 7 iunie, fiecare participant la Hello Doggie Festival ajută animalele din adăposturi! HelloDoggie.ro organizează campania de donare „Un Bol de Bine” prin care donează 1 kg de mâncare pentru câinii din adăposturi pentru fiecare 10 participanți prezenți fizic la festival. Distribuția hranei către adăpost/ adăposturile care au nevoie de hrană se face cu ajutorul Asociației Ramses.

Advertisment
dentist