marți, martie 21, 2023
Acasă*Asociația SAMAS celebrează Săptămâna Mondială a Alăptării prin artă

Asociația SAMAS celebrează Săptămâna Mondială a Alăptării prin artă

Asociația SAMAS, împreună cu ASSMB și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia, celebrează anul acesta Săptămâna Mondială a Alăptării (1-7 august) prin artă. Pe 3 august, a avut loc inaugurarea oficială a unei picturi murale pe tema alăptării, care susține mesajul WABA (World Alliance for Breastfeeding Action) de anul acesta: Step up for breastfeeding: Educate and Support!

Pictura, realizată de artiștii Fâs Fâs Art, după o imagine făcută de Eugen Alesiuc, împodobește un perete de 7m x 7m, vizibil pentru toți cei care trec pragul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia, cea mai veche clinică de obstetrică și ginecologie din România, înființată în anul 1813. Gravide, lăuze, viitori și proaspăt deveniți tați, precum și bunici și cadre medicale se vor bucura de această manifestare de artă urbană, ce aduce tuturor aminte că alăptarea este un act firesc, frumos și esențial, primul mare și irepetabil cadou de bunăstare pentru bebeluș și că mamele au nevoie de tot sprijinul nostru, pentru a le oferi nou-născuților lapte matern, cea mai solidă bază a unei sănătați optime pentru întreaga viață.

Promovarea și susținerea alăptării au fost adevărate provocări în perioada pandemiei de Coronavirus, care a limitat capacitatea sistemului de sănătate și a pus piedici mamelor care, în foarte multe cazuri, au fost despărțite de bebelușii lor, pe care nu i-au putut alăpta.

2022 este anul în care educația și sprijinul acordat mamelor și taților la început de drum fac diferența, și fiecare dintre noi – profesioniști în domeniul sănătății, reprezentanți guvernamentali, ai presei sau ai societății civile – are un rol important în crearea unui mediu care să le susțină pe mame în decizia lor de a-și alăpta bebelușul.

Educația și sprijinul acordat mamelor, părinților în devenire și celor la început de drum reprezintă, de altfel, misiunea Asociației SAMAS, încă de la înființarea sa, în anul 2013.

Prin formarea rețelei naționale de Educatori Perinatali SAMAS, care reunește acum peste 1400 de moașe, asistenți medicali și asistenți medicali comunitari, Asociația SAMAS oferă informații despre nutriția și îngrijirea corectă a bebelușilor viitorilor părinți și părinților începători din întreaga țară. Comunitatea SAMAS este activă în peste 30 de orașe, iar prin activitatea educatorilor perinatali, Asociația SAMAS a contribuit la creșterea ratei de alăptare, de la 12,6%, în 2011, la 29,8% în 2016.

Dar chiar și așa, acest procent rămâne departe de dezideratul Organizației Mondiale a Sănătății, ca rata de alăptare exclusivă în primele 6 luni să crească la cel puțin 50%!

Alăptarea este nu doar cel mai bun mod de a hrăni un copil, ci și un prim drept al bebelușului venit pe lume și un prim și frumos cadou pe care mama îl face puiului de om căruia i-a dat viață și carne din carnea ei. După 2 ani în care multe mame au fost private de normalitatea de a-și ține bebelușul la piept și a-I hrăni natural, din cauza pandemiei de Coronavirus și a restricțiilor medicale impuse de aceasta, mesajul WABA (World Alliance for Breastfeeding Action) de anul acesta ne amintește tuturor că, deși alăptarea este cel mai frumos și firesc mod de a hrăni un bebeluș, mamele au nevoie mai mult ca oricând de susținerea noastră, a tuturor – cadre medicale, parteneri, societate – pentru a le oferi copiilor lor acest drept natural, cu efecte protective pentru întreaga viață.“ – declară Ana Măiță, purtător de cuvânt al Asociației SAMAS și consilier pentru drepturile mamelor.

„ASSMB și Spitalul Filantropia s-au alăturat cu entuziasm acestui proiect inițiat de Asociația SAMAS, pentru că alăptarea la sân, ca și nașterea naturală, sunt cauze în care credem și pe care le-am promovat constant de-a lungul anilor. Pentru mine, ca mamă, acesta este și un demers personal, bazat pe convingerea că nașterea și modul în care copilul este îngrijit și hrănit în primii ani de viață au un rol esențial în creșterea și dezvoltarea sa armonioasă și sănătoasă. Pictura murală de artă urbană

inaugurată astăzi, prima dedicată promovării hrănirii la sân a copiilor, este un mod inedit de a promova sănătatea, cu mijloacele artei. Sunt convinsă că munca artiștilor va fi apreciată și se va bucura de succesul binemeritat! – declară, la rândul său, Oana Sivache, director general adjunct ASSMB.

„Această inaugurare are loc chiar în Săptămâna Mondială a Alăptării și sunt convinsă că această pictură murală de artă urbană, realizată cu mult talent și dedicată tuturor mamelor și bebelușilor, va fi apreciată atât de pacientele, cât și de corpul medical și personalul din cadrul Spitalului Filantropia. Beneficiile pe care alăptarea la sân le aduce pentru sănătatea copilului, dar și a mamei, sunt bine cunoscute și documentate științific, și mă bucur să văd că mesajul pe care noi, ca medici, îl transmitem zilnic celor proaspăt devenite mame, este acum tradus și în limbajul universal al artei  –  spune Conf. Univ. Dr. Anca Panaitescu, director medical al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia.

Alte activități SAMAS în Săptămâna Mondială a Alăptării

Asociația SAMAS organizează, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării mai multe evenimente dedicate. Astfel, 2 webinare pe tema alăptării sunt organizate pentru cadrele medicale din rețeaua SAMAS, iar pe pagina de facebook a Asociației are loc, în data de 3 august, de la ora 18, un webinar gratuit, în cadrul căruia tinerele mame vor putea primi răspunsuri în direct, de la specialiști, referitoare la situații concrete sau mici provocări cu care se confruntă atunci când alăptează.

Asociația SAMAS este o organizație nonguvernamentală care activează în domeniul prevenției și educației pentru sănătate. Dezvoltăm programe de formare pentru profesioniști din domeniul sănătății și cel educațional, pentru ca aceștia să poată ajuta, la rândul lor, părinții să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor.

Cele 2 mari programe ale Asociației SAMAS sunt: Educație Perinatală pentru părinți în primele 1000 de zile ale copiilor și Sănătos de mic – programul național de educație nutrițională pentru preșcolari.

Prin programul de Educație perinatală am dezvoltat o comunitate de 1400 de specialiști din rândul moașelor, medicilor, asistenților medicali și comunitari, care oferă informații despre nutriția și îngrijirea corectă a bebelușilor viitorilor părinți și părinților începători din întreaga țară în comunități, maternități, online sau la centrele SAMAS.

Sănătos de mic, inițiat în 2017, continuă misiunea Asociației SAMAS, printr-un program de educație nutrițională în grădinițe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă și să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viață. Formăm cadre didactice și medicale în nutriția sănătoasă a copiilor, susținem ateliere de gătit sănătos și conferințe pentru părinți, avem lecții de nutriție sănătoasă pentru copii.

Alte realizări ale Asociației:

  • Difuzarea pe toate canalele TV și radio, în fiecare zi, începând din 2016, a  mesajului de sănătate publică, introdus de SAMAS – “Hrănirea exclusivă la sân a copilului în primele șase luni este esențială pentru o viață sănătoasă“;
  • 300 de mame din comunități defavorizate au primit până în prezent CUTIA Bebelușului împreună cu informațiile necesare pentru alăptare și îngrijirea copilului. Proiectul CUTIA Bebelușului a primit premiul pentru cel mai bun proiect de implicare socială la Gala CONAF din 2019.

Asociația SAMAS a fost înființată datorită extinderii și dezvoltării Programului  SAMAS, inițiat de către Fundația Crucea Albă, Fundația Nutricia și Crucea Roșie – Filiala Sector 6, susținut de Danone Ecosystem.

www.asociatiasamas.ro, www.cursuripentruparinti.rowww.sanatosdemic.ro

ARTICOLE SIMILARE

Numărul bibliotecilor școlare a scăzut cu 500, în ultimii doi ani. Accesul la bibliotecă, încă inegal

În ultimii doi ani, numărul bibliotecilor școlare a scăzut constant, de la 6.545 în 2019, la 6.050 în 2022, în vreme ce numărul copiilor...

Irina Rimes devine ambasador AVON și prezintă Hydramatic, primul ruj mat din lume cu nucleu hidratant

AVON  anunță, în premieră, parteneriatul cu Irina Rimes, una dintre cele mai populare artiste din România. Irina s-a remarcat pe piața din România odată...

Târgul de Turism al României de la ROMEXPO, primul pas cu super reduceri spre experiențe de neuitat în destinații de vis

Târgul de Turism al României de la ROMEXPO este în plină desfășurare la ROMEXPO și își așteaptă vizitatorii cu oferte dintre cele mai variate...

S-a lansat platforma de resurse educaţionale pentru „Săptămâna Verde”

Elevii și cadrele didactice au acum la dispoziție o platformă de resurse educaționale, Saptamanaverde.edu.ro, lansată, vineri, de Ministerul Educației și Ministerul Apelor și Pădurilor,...

Programul pentru şcoli al României pentru perioada 2023-2029 a fost pus în dezbatere publică

Ajutorul financiar din partea Uniunii Europene pentru distribuirea fructelor, legumelor şi laptelui în şcoli, în perioada 1 august 2023 - 31 iulie 2029, se...

Știai că îți poți dărui cadoul de 1 și 8 Martie pentru o cauză socială pe Galantom.ro?

Platforma de fundraising Galantom.ro lansează campania de Mărțișor, prin care doamnelor și domnișoarelor își pot dărui cadourile de 1 Martie sau 8 Martie către...

La fiecare două minute, o femeie moare din cauza sarcinii sau a nașterii, potrivit agențiilor ONU

La fiecare două minute, o femeie moare în timpul sarcinii sau al nașterii, potrivit ultimelor estimări prezentate astăzi într-un raport de către agențiile ONU. Raportul...

Calendarul înscrierii în învăţământul primar 2023-2024 a fost trimis la Monitorul Oficial

Ordinul ministrului Educaţiei privind aprobarea calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2023-2024 a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, anunță Ministerul...

Târg de Mărțișor Învie Tradiția 27 februarie – 1 martie

În perioada 27 februarie - 1 martie 2023, Învie Tradiția va organiza, ca în fiecare an, un târg de mărțișor, cu sute de modele...

Luna iubirii, sărbătorită cu premieră la OCC

Pentru a facilita accesul cât mai multor spectatori la cea mai recentă producție a Operei Comice pentru Copii, conducerea instituției a decis prelungirea ofertei...

Ministerul Educației prezintă lista celor 39 de clădiri cu destinația de învățământ care au risc seismic

Ministerul Educației a anunțat că în urma reactualizării datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), de către conducerile unităților de învățământ,...

ANCHETĂ: Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu...

Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea...

Putem crește o nouă generație de fete în tech? „Începând cu 7-10 ani fetele își pot pierde interesul în științele exacte, dar motivele nu...

11 februarie a marcat ziua femeilor și fetelor în știință, o zi care a apărut pentru a încuraja meritele și participarea în știință și...

Studiu DENT ESTET privind sănătatea dentară la copii: „Aproape jumătate dintre părinți își duc copilul la dentist pentru o igienizare mai rar de o...

Datele unui studiu realizat de DENT ESTET în colaborare cu Reveal Marketing Research cu privire la comportamentele românilor legate de sănătatea dentară a copiilor...

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în perioada 25 februarie – 1 martie 2023 la TÂRGUL MĂRȚIȘORULUI

Șnur alb și roșu de mătase, lânică și bumbac, hârtie de ziar, semințe, fetru, ceramică, podoabe, lut, rotițe de ceas, metal, taste de computer,...

„moving [m]others”, un spectacol despre EMOŢIA MATERNITĂŢII pe 1 şi 8 martie la ARCUB

Pe 1 şi 8 martie 2023, de la ora 18.30, ARCUB prezintă la Sala Mare instalaţia performativă despre maternitate „moving others”, organizat de Centrul...

Atelier creativ pentru copii de Mărțișor: „Mărțișug cu meșteșug”, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București vă invită miercuri, 1 martie 2023, ora 15.30, la atelierul pentru copii „Mărțișug cu meșteșug". Întâlnirea va avea loc la Palatul...

Aproape o treime din contribuabilii români își exercită dreptul de a susține cauze socio-umanitare, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit

Mai puțin de o treime din contribuabilii români (27,42%) care ar fi putut să susțină cauze sociale și-au exercitat acest drept în 2002, prin...

De Ziua internațională a copilului bolnav de cancer, MedLife lansează primul program gratuit de testare genetică pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, în vederea...

În România, aproximativ 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați anual cu o formă de cancer, cele mai frecvente fiind leucemiile, urmate de limfoame,...

„SHAME – European Stories”, expoziția care oferă o voce victimelor abuzului trăit în copilărie

Expoziția de fotografie „SHAME - European Stories” a fost inaugurată pe 15 februarie în stația de metrou Piața Unirii 1 din București. Organizată de...

„Plan de Viață”, o șansă pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament. Rezultatele primei ediții a proiectului

AFI Europe România și Asociația The Social Incubator anunță rezultatele primei ediții a programului de responsabilitate socială „Plan de Viață” desfășurat în perioada Ianuarie...

Structura anului școlar 2023-2024, avizată în cadrul Comisiei de Dialog Social

Proiectul de Ordin al ministrului Educației privind structura anului școlar 2023-2024, în forma pusă în consultare publică, a fost avizat marți în cadrul...

15 februarie: Ziua Națională a Lecturii. Ministrul Educației îndeamnă cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, ministrul Educației, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii în școlile în care își desfășoară activitatea. „Pentru...

MAMBricolaj lansează, în premieră, programul „Rabla” pentru produse de bricolaj și accesorii de mobilier uzate

MAMBricolaj, lanț românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), lansează, în 20...

Școala de duminică, o nouă sesiune de cursuri, la UNATC

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale" București începe o nouă sesiune de cursuri deschise publicului larg. Indiferent de vârstă sau pregătire, programul UNATC...

Ministerul Educației anunță repartizarea celor 1.200 de posturi de consilieri școlari

Ministerul Educației anunță repartizarea la nivel național a celor 1.200 de noi posturi de consilieri școlari aprobate în decembrie 2022. Ordinul prin care au...

Începe Carnavalul la Opera Comică pentru Copii

În acest weekend are loc evenimentul „Noaptea Carnavalului”, în exclusivitate la Opera Comică pentru Copii. Personajele din spectacolele OCC, cu măști și costume impresionante,...

Compartiment pentru copiii cu autism, la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi va fi înfiinţat un compartiment adresat copiilor cu patologie din spectrul autist, a anunțat...

Ce vor elevii de la universitatea ideală? Mai multă tehnologie și o programă adaptată la nevoile și realitățile din prezent: liceeni și-au spus dorințele...

Mai multă tehnologie pentru a facilita învățarea, o programă adaptată la nevoile și pasiunile elevilor, teme practice, încurajarea dezvoltării personale și abordarea unor probleme...

MAMBricolaj invită pasionații de bricolaj și DIY la ”Școala de Mobilă”

MAMBricolaj, lanț românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), lansează din 26...

Ultimele stiri

Cele mai citite