Ministrul Educației a anunțat luni care sunt motivele pentru care se schimbă legile educației. ”Schimbăm pentru că ne dorim o educație de calitate, responsivă și suportivă, iar acest lucru necesită o reformare sistemică și curriculară, o mentalitate, o conduită și, nu în ultimul rând, o atitudine proactivă. Schimbăm pentru că vrem să susținem în egală măsură excelența și echitatea. Schimbăm pentru că trebuie să avem un fundament pentru redarea prestigiului și demnității profesiei de dascăl, inclusiv printr-o salarizare motivantă care să fie cel puțin la nivelul salariului mediu pe economie, încă de la debutul în carieră”, transmis ministrul.

Acesta a menționat că schimbarea este necesară pentru că , în ultimii ani, rezultatele sistemului actual au nemulțumit pe toată lumea/întreaga societate, iar analfabetismul funcțional a rămas constant sau chiar a crescut, ceea ce duce, evident, la rezultate slabe în materie de învațare relevantă pentru o viață independentă și deplină.

”Schimbăm pentru că sistemul de învățământ se răsfrânge asupra vieții tuturor. Pentru că avem nevoie de absolvenți autonomi, de absolvenți care să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor și să gândească critic, de absolvenți care să caute soluții creative, și nu bazate pe șabloane, la problemele pe care le întâmpină societatea, de absolvenți care să fie antreprenori sau să muncească eficient și să plătească impozite și taxe în România, astfel încât banii investiți în educație să se întoarcă în sistemul de învățământ și în alte servicii publice. Avem nevoie de absolvenți care să producă bunăstare, să aibă capacitatea de a face acest lucru în mod inovativ, orientat spre viitor, și nu doar reproducând tipare existente”, potrivit lui Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai menționat că fiecare elev din învățământul românesc trebuie să-și poată atinge potențialul maxim și să fie valorizat în contexte sociale și de învățare cât mai variate și cât mai atractive, iar profesorii sunt nemulțumiți de programe și de lipsa lor de libertate în crearea de conținuturi adaptate la nevoile clasei și ale copiilor cu care lucrează.

De asemenea, liceenii sunt nemulțumiți că nu este posibilă o mai mare autonomie în alegerea disciplinelor de care sunt interesați, discipline care le-ar permite o specializare mai mare la acest nivel, în funcție de interesul lor și de planurile de viitor.

În plus, relevanța învățământului profesional pentru piața muncii a fost contestată, pe bună dreptate, pentru că școlile profesionale/liceele tehnologice funcționează pe modele învechite, fără o colaborare suficientă cu mediul economic.

Ministrul consideră că elevii trebuie sa aibă acces la un traseu educațional mai flexibil, mai bine adaptat intereselor lor, care să poată identifica talentele și aptitudinile de la o vârstă cât mai fragedă și care să îi orienteze spre atingerea potențialului maxim.

De asemenea, părinții trebuie sa aibă un feedback obligatoriu, pentru ca fișele posturilor didactice sa poată fi modificate în acest sens, în paralel și în conformitate cu un nou Regulament de Organizare și Funcționare a Învățământului Preuniversitar.

Ministrul Educației mai spune că publicul larg/societatea percepe sistemul de învățământ drept unul învechit, în care structurile sunt aceleași ca în urmă cu zeci de ani, în care inițiativa profesioniștilor se îneacă în birocrație și într-un centralism excesiv.

”Pentru a raspunde tuturor acestor provocări, noile legi pornesc exact de la nevoile elevului, identificate pe parcursul a peste 6 ani de consultări în proiectul România Educată. Și aici vorbim nu numai de nevoi educaționale! Vorbim și de nevoi socio-emoționale, de nevoia de incluziune școlară, de nevoia de desegregare, de nevoia de confort și siguranță în spațiul școlar, de nevoia de a fi acceptat necondiționat și valorizat tocmai prin respectarea particularităților de vârstă și individuale, astfel încât elevul să fie beneficiarul unei EDUCAȚII INDIVIDUALIZATE urmărite printr-un instrument psihopedagogic de monitorizare și progres: portofoliul educațional! Proiectul România Educată este un demers de politică publică, un argument pentru a construi și o oportunitate pentru a dezvolta. Proiectele legilor educației sunt în consultare publică și așteptăm orice propuneri care pot genera îmbunătățirea acestora!”, a mai transmis ministrul Educației.