Hotelierii de la mare nu mai sunt dispuși să închirieze o cameră doar pentru două nopți, mai ales în weekend și încearcă să-i convingă pe turiști să petreacă mai multe zile pe litoral.

Turiștii sunt, însă, nemulțumiți de această strategie de marketing, și deși, teoretic, plătesc ceva mai puțin la cazare în timpul săptămânii, nu vor să fie condiționați, arată Stirile Pro TV, citate de Money.ro.

Andra Vâlcu, manager hotel 4 stele spune că  “dacă se face acum rezervare pe o noapte, de exemplu, tariful este de 180 de lei. Dacă se face pe două nopți, tariful este de 300 de lei, dar dacă alegeți un sejur de cinci nopți o să fie 600 de lei”.

Reporter: “Ați încercat să puneți restricții pe site-urile de rezervări?”.

Dilek Hassan, administrator hotel spune că a încercat să pună restricții pe site-urile de rezervări, pentru minimum patru nopți în cursul săptămânii, iar în weekend trei nopți, pachete cu mic dejun inclus.

Turiștii se declară nemulțumiți de o astfel de strategie de marketing, care, spun ei, îi avantajează doar pe hotelieri. Oamenii se simt constrânși.

Turistă: “Practic te obligă să plătești o seară în plus. Mulți nu pot sta, vin pe weekend vineri, sâmbătă, iar pe duminică pleacă”.

Turist: “Poate cineva nu are bani, poate vrea să se distreze o seară, două…”.

Turist: “Nu-i corect. Păi de ce să iau trei nopți de cazare? Are rost? Poate vreau să vin numai o zi sau două”.

Află mai mult pe Stirileprotv.ro