miercuri, septembrie 28, 2022
Acasă*Programul-Pilot Național de Testare Standardizată a elevilor: peste 280.000 de teste au...

Programul-Pilot Național de Testare Standardizată a elevilor: peste 280.000 de teste au fost susținute la Limba română, Matematică și Istorie

Pilotarea evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021-2022, derulată de Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele școlare județene și în parteneriat cu Brio®, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale, s-a încheiat cu succes, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Educației.

Prima etapă a acestui Program-Pilot Național de Testare Standardizată s-a desfășurat în intervalul 30 mai – 10 iunie (elevii claselor I-VII), respectiv 30 mai – 8 iunie (elevii claselor IX-XI), în câte 7 unități de învățământ, inclusiv unități de învățământ cu profil pedagogic, din fiecare județ/sector al municipiului București. Obiectivul urmărit a fost testarea unei modalități digitale de evaluare pentru determinarea nivelului de competențe atins de elevi la finalul unui an școlar, la disciplinele Limba română, Matematică și Istorie.

Aproape 150.000 de elevi din 329 de unități de învățământ cu personalitate juridică și structuri arondate (526 de școli, în total) au luat parte la acest program-pilot.

În total, au fost susținute 280.237 de teste (85% din totalul testelor programate pentru elevii claselor I-VII și IX-XI), la câte două materii școlare – Limba română, respectiv Matematică sau Istorie.

80% dintre elevii participanți au apreciat această metodă de evaluare, iar 71% au exprimat o preferință clară pentru testarea în mediu digital. În privința nivelului de dificultate, 75% au considerat că subiectele de la Limba română au fost simple și medii, 59% susținând același lucru pentru testele de Matematică și Istorie.

În medie, elevii din clasele I-IV au petrecut câte 24 de minute la efectuarea testelor de Matematică și 19 minute la cele de Limba română, timpul dedicat fiind de câte 30 minute pentru fiecare dintre ele. Elevii de gimnaziu și cei de liceu au avut nevoie, în medie, de 34 de minute pentru a finaliza testele de Matematică sau Istorie și de 24 de minute pentru cele de Limba română, timpul prevăzut fiind de  60 de minute pentru fiecare disciplină.

Testele administrate în cadrul programului au fost „prietenoase”, fiind însă capabile să măsoare precis, obiectiv și în profunzime competențele elevilor. Testarea oferă atât un scor personalizat (de tip centilă), cât și un raport descriptiv – evaluare ce arată nivelul la care se află elevul. Rezultatele acestor teste vor putea fi utilizate deopotrivă pentru definirea unor parcursuri de învățare personalizate și pentru evaluarea nivelului educațional la nivel colectiv, ca instrument de fundamentare a deciziilor.

Rapoartele vor fi disponibile etapizat, în perioada următoare, astfel: elevii vor putea accesa rapoartele individuale începând cu data de 15 iunie pe platforma Brio, folosind același cod unic de conectare ca în cazul testării. Unitățile de învățământ vor primi rapoartele agregate până la data de 30 iunie. Raportul agregat la nivel național va fi disponibil în data de 15 iulie.

Rapoartele descriptive de evaluare nu se transformă în calificative/note acordate elevilor și nu vor fi utilizate în eventuale ierarhizări ale elevilor, profesorilor sau școlilor.

Testele standardizate sunt folosite pe scară largă în țările cu o tradiție solidă în educație, atât pentru evaluare, cât și pentru detectarea aptitudinilor. Testele standardizate dezvoltate de Brio® și utilizate în cadrul Programului-Pilot Național de Testare Standardizată, în parteneriat cu Ministerul Educației din România, furnizează o evaluare a performanței școlare a elevilor bazată pe date și tehnologie statistică actuală – Item Response Theory. Acest tip de evaluare oferă profesorilor posibilitatea de a folosi un instrument suplimentar, obiectiv, de evaluare, alături de alte instrumente tradiționale de evaluare formativă și sumativă, astfel încât să cunoască exact nevoile personale de învățare și dezvoltare ale fiecărui elev.

„Testarea standardizată nu e nici vreo ambiție a vreunuia dintre noi și nici o modă: este ceea ce trebuie sistemului de educație din România pentru a produce date. Date care să ofere feedback real copiilor și părinților, date care să poată să fie comparabile, fiind obținute în aceleași condiții și cu ajutorul aceluiași instrument, date care să poată să modeleze politici macro și micro în sistemul de educație românesc. Suntem acum în faza în care, analizând testele parcurse de copiii participanți în acest program-pilot (care însumează 7.317.991 de minute de testare, adică aproape de 14 ani de testare), vom putea produce o cantitate de date acționabile care nu au, deocamdată, precedent în România. Și pe acest „deocamdată” voi accentua. Avem, în mod clar, nevoie constantă de date, și acest tip de testare trebuie permanentizat”, spune Gabi Bartic, CEO Brio®.

Ministerul Educației a selectat Brio® ca partener pentru acest program-pilot, deoarece, după știința părților, în acest moment nu există în România un alt posibil partener public sau privat, specializat și cu experiență în ed-tech și psihometrie avansată (măsurarea performanței elevilor) care să fi dezvoltat un instrument de testare standardizată la Matematică, Limba română și Istorie. Ministerului Educației apreciază parteneriatul cu Brio® – care nu a primit fonduri pentru acest program-pilot și nu a colectat datele personale ale elevilor ce au luat parte la testarea standardizată. Brio® a decis să ofere pro bono acest proiect pentru că misiunea companiei constă în îmbunătățirea performanței școlare a elevilor și a instituțiilor implicate în actul educațional.

Ministerul Educației va analiza rezultatele procesului de pilotare și le va folosi pentru a realiza, în termen de doi ani, propria platformă de evaluare standardizată, ca parte a PNRR. Evaluarea standardizată va avea la bază standarde curriculare și standarde de evaluare care vor fi dezvoltate până în anul 2024, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.

ARTICOLE SIMILARE

Aventurile lui Peer Gynt în premieră la OCC

Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii găzduiește în premieră, începând cu 24 septembrie, aventurile năzdrăvanului Peer Gynt, celebrul personaj nordic desprins din dramaturgia...

Sunt ultimele zile în care te poți înscrie voluntar pentru copiii din centrele de plasament din București și din țară

Ajungem MARI, singurul program educațional destinat copiilor din sistemul de protecție, are nevoie urgent de voluntari care să aducă schimbarea în viețile acestora și...

Universitatea Politehnica va demara construcţia un nou cămin studenţesc

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) va demara construcţia unui nou cămin studenţesc modern, cu o capacitate de 700 de locuri. Clădirea va avea demisol, parter...

Campania Atlas Gripal continuă și în sezonul 2022-2023. Vaccinarea antigripală anuală rămâne cea mai eficientă metodă de prevenție

Împreună cu susținerea Ministerului Sănătății și a Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), campania educațională Atlas Gripal: Totul despre gripă și Vaccinare Antigripală continuă...

120 de directori de școală vor deveni lideri educaționali, prin Academia de Leadership și Management Școlar a AVE 

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) a dat startul celei de a patra ediții a Academiei de Leadership și Management Școlar, în prezența lui...

Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România

Este vorba despre un bărbat cu vârsta de 41 de ani, din București. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare,...

250 de burse la cursurile Logiscool oferite pentru a susține educația digitală a copiilor. Perioada de înscriere, până pe 24 septembrie, ora 20.00

Logiscool lansează programul de burse „Drumuri deschise” și îndeamnă copiii să-și dezvolte abilitățile de programare, robotică sau creație promovând alfabetizarea și educația digitală în...

Start Joc! Școlile din sectorul 2 sunt implicate într-o campanie de colectare separată a deșeurilor

Start la colectarea separată a deșeurilor reciclabile pentru elevii din sectorul 2 al Capitalei - un proiect derulat de ASAP (Armata Selectării Atente a...

Și bunicii noștri se descură foarte bine în lumea digitală! Primul program de educaţie digitală a vârstinicilor continuă

Programul Digital Citizen oferă acces la lumea online inclusiv persoanelor vârstnice, cele mai expuse riscului de izolare digitală. ECDL Romania continuă programul de educaţie...

Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

În prezent, 86.350 de cetățeni sunt înregistrați în Registrul Donatorilor de Celule Stem din România, fiind pregătiți să acorde o șansă la viață semenilor...

UNICEF transmite un semnal de alarmă privind nivelul șocant de redus al învățării, pe fondul estimării că doar o treime din copiii de 10...

Înaintea Summitului privind transformarea educației (Transforming Education Summit), UNICEF transmite un semnal de alarmă legat de nivelul șocant de redus al învățământului, doar o...

Numărul posturilor din învăţământul preuniversitar de stat, suplimentat cu 2.200

Guvernul a suplimentat cu 2.200 numărul posturilor din învăţământul preuniversitar de stat, printr-o hotărâre pentru modificarea HG nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului...

Neatenția la școală sau notele mici se pot vindeca la oftalmolog! Specialiștii recomandă un control pentru copii la începutul anului școlar

Un copil care are probleme la școală, fie de neatenție, fie de performanță, determină părinții să se îndrepte către un psiholog sau către un...

Revenirea în băncile școlii: sfaturi pentru hidratarea optimă a copiilor pe tot parcursul zilei 

Începutul anului școlar este încărcat întotdeauna de emoții, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Finalizarea temelor de vacanță, achiziționarea noii uniforme și a...

Weekend Sessions – 30 de ilustratori și artiști expun la cel mai cuminte festival din România pe 17 și 18 septembrie

Weekend Sessions, cel mai cuminte festival din România, va găzdui pentru prima oară o galerie de artă în aer liber, pe 17 și 18...

Programul Național Cantus Mundi lansează audițiile pentru Atelierele de percuție

Programul Național Cantus Mundi anunță deschiderea audițiilor pentru participarea la Atelierele de percuție, coordonate de experimentații muzicieni și formatori Zoli Toth și Bogdan Pop. Atelierele...

Grupul LEGO continuă misiunea de a inspira și dezvolta micii constructori în cadrul Destiny Park

Grupul LEGO se alătură primului parc de edutainment din România, Destiny Park, inaugurat la începutul lunii, oferind o experiență care îi pregătește pe cei...

Pe fondul discriminării și al stereotipurilor de gen, fetele din întreaga lume rămân în urma băieților la matematică – UNICEF

Conform unui nou raport publicat de UNICEF, fetele din întreaga lume rămân în urma băieților la matematică. Sexismul și stereotipurile de gen se numără...

Normele de aplicare a serviciilor de telemedicină, aprobate

La propunerea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat, miercuri, 14 septembrie 2022, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor...

Conferința „România în Siguranță”, un program național de educație pentru siguranță rutieră și prim-ajutor

Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT), în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) anunță continuarea programului național „România în Siguranță”. Conferința...

Eliminarea bursei sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate va agrava abandonul școlar. Salvați Copiii România solicită restabilirea...

Organizația Salvați Copiii România condamnă eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a și a bursei de ajutor social pentru...

Au început înscrierile la „Hai la Olimpiadă!”, programul dedicat pentru pregătirea elevilor pasionați de matematică, fizică sau informatică

Fundația Nouă ne pasă a deschis înscrierile pentru cea de-a X-a ediție a programului „Hai la Olimpiadă!”. Elevii din sistemul public de învățământ pasionați...

Festivalul de reconstituire istorică daco-romană „Zilele Columnei”, ediția a II a, la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României și Asociația Terra Dacica Aeterna organizează a doua ediție a festivalului de reconstituire istorică daco-romană „Zilele Columnei”. Evenimentul se...

Elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor primi burse sociale de 200 de lei

Guvernul va aproba o hotărâre prin care toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor beneficia de burse sociale în cuantum de 200...

TÂRGUL ICONARILOR ȘI AL MEȘTERILOR CRUCERI, la Muzeul Național al Țăranului Român

  Cruce-n casă, Cruce-n piatră, Dumnezeu cu noi la masă, Maica Precistă pe fereastră. Muzeul Național al Țăranului Român prăznuiește, în ajunul zilei de 14 septembrie, ...

Ministrul Gabriela Firea anunță finalizarea unui proiect important privind egalitatea de șanse între femei și bărbați

Ministrul Gabriela Firea a anunțat finalizarea unui proiect important prin care egalitatea de șanse între femei și bărbați nu rămâne doar la nivel de...

Gașca Zurli și Zebra Tony pornesc în turneul național „Superpietonii”, cu misiunea de a-i învăța pe copii, dar și pe părinți cele mai importante...

Gașca Zurli, cu sprijinul Lidl România, continuă programul „Verde la educație pentru circulație”, prin turneul național „Superpietonii”. Începând cu 25 septembrie, Gașca Zurli împreună cu...

 Bucharest International Dance Film Festival anunță câștigătorii celei de-a opta ediții

Unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival și-a desemnat câștigătorii duminică seara, 11 septembrie, după...

Ministrul Educației subliniază că gratuitatea transportului elevilor şi bursele sociale sunt asigurate de la bugetul de stat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, sâmbătă, că asigurarea gratuităţii transportului elevilor şi bursele sociale sunt de maximă importanţă pentru Guvernul României şi sunt...

Pacienții nu trebuie să plătească testul anti–Covid 19 la internarea într-o unitate sanitară

Prof. univ. dr. Alexandru RAFILA, ministrul Sănătății a aprobat un Ordin de ministru privind unele măsuri ce se aplică de unitățile sanitare, în situații...

Ultimele stiri

Cele mai citite