Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” sărbătoreşte, în perioada 10-17 mai, împlinirea a 86 de ani de funcţionare.

În cadrul ceremoniei de deschidere, marţi, managerul instituţiei, conf. univ. dr. Paula Popoiu, a afirmat că ziua de 10 mai 1936 a fost una importantă pentru muzeu, deoarece a însemnat deschiderea oficială în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a elitei culturale a vremii, scrie Agerpres.ro.

“Astăzi împlinim 86 de ani. 86 de ani în activitatea unui muzeu pare o vârstă destul de tânără, pentru că Muzeul Satului s-a deschis pe 10 mai 1936. (…) 10 mai este o zi importantă pentru că a fost deschiderea oficială a acestui muzeu alături de Regele Carol al II-lea şi toată elita culturală a ţării din vremea aceea, este importantă şi pentru că astăzi se împlinesc 145 de ani de la Ziua Independenţei, de la declararea independenţei României”, a spus Paula Popoiu.

Ea a precizat că muzeul cuprinde în prezent 385 de obiective construite şi 70.000 de obiecte în colecţii.

“În 86 de ani, Muzeul Satului s-a dezvoltat foarte mult. Astăzi, Muzeul Satului are 385 de obiective construite, are 70.000 de obiecte în colecţii şi are un prestigiu foarte bine definit şi cred eu că este instituţia care duce către Europa şi nu numai, către lume, ce înseamnă de fapt România, România creativă, România în care tradiţia merge mai departe, România care îşi defineşte identitatea prin aceste muzee de etnologie, dar şi prin ceea ce conservăm în ele, prin colecţiile noastre de obiecte care, deşi dispar din teren, rămân în colecţiile noastre. (…) Muzeul Satului a pornit, aşa cum ştim din istoria lui, de la patru hectare şi 29 de gospodării. Astăzi avem 15 hectare şi 385 de obiective construite. Este o dezvoltare pe care trebuie să o luăm în seamă şi trebuie să fim şi mândri de această modalitate de a duce mai departe ce înseamnă România”, a mai spus managerul muzeului.

Managerul muzeului a oferit titlul onorific de Ambasador cultural al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” consilierului prezidenţial Sergiu Nistor, istoricului Georgeta Filitti şi patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

“Această sărbătoare instituţională este o formă de celebrare a unei cetăţenii responsabile, pentru că doar societăţile cu o conştiinţă identitară responsabilă îşi sărbătoresc instituţiile, şi Muzeul Naţional al Satului aduce o astfel de contribuţie la dezvoltarea societăţii româneşti pe calea unei societăţi de cetăţeni responsabili care îşi cunosc valorile”, a subliniat Sergiu Nistor.

Evenimentele aniversare au continuat la Muzeul Satului cu vernisajul expoziţiei temporare de valorificare a colecţiilor muzeului, “Tinereţe fără bătrâneţe”.

Tinerețe fără bătrânețe…
….și viață fără de moarte. Muzeul Național al Satului este la fel de tânăr că acum 86 de ani și va rămâne la fel și atunci când va împlini un secol. Tot ceea ce cuprinde muzeul, de la colecțiile lemn, ceramică, port, textile până la casele aduse din teren de echipele conduse de Dimitrie Gusti, reprezintă esența acestui popor, este ADN-ul lui. Acest muzeu este un proiect de țară la care ne vom întoarce de fiecare dată.
Expoziția “Tinerețe fără bătrânețe” este o incursiune prin istoria de 86 de ani a muzeului, începând cu campaniile monografice ale echipelor multidisciplinare conduse de Dimitrie Gusti, continuînd cu achiziționarea, demontarea caselor, transportarea și remontarea lor în muzeu, până în zilele nostre. Sunt expuse carnetelele de teren ale lui Gheorghe Focșa, poze de arhivă, aparatulul fotografic al lui Alexandru Tzigara Samurcaș, vestitul aparat de fotografiat al lui Gheorghe Focsa, costume tradiționale din colecțiile muzeului. Vorbind despre tinerețe, ne-am oprit asupra a două momente importante din viața oricărei comunități: nunta și nașterea. Le veți regăsi în obiecte reprezentative din colecții, dar și în filmele de arhivă. Cele peste 150 de piese expuse vă vor demonstra încă o dată că acest proiect început acum 86 de ani va rezista timpului, potrivit unei postari pe pagina de Facebook a muzeului.
Sărbătoarea Muzeului Satului continuă pe 11 mai cu două ateliere demonstrative – de modelaj în lut şi jucării de lemn – şi cu o expoziţie de artă persană şi lansarea unui ghid.