Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara a anunțat că se alătură campaniei de realizare gratuită a mamografiilor de sân.

Proiectul din care mai fac parte Institutul Oncologic “Prof Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca și Spitalul Municipal Timișoara are ca scop depistarea precoce a cancerului de sân.

Programul prevede realizarea, în mai multe centre, de mamografii femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, din vestul țării.Peste jumătate dintre pacientele investigate trebuie să provină din mediul rural.

Mamografia este investigația imagistică ce permite depistarea cancerului de sân cu aproape 2 ani înainte ca acesta să poată fi palpat. De altfel, este singura metodă pentru vizualizarea microcalcificărilor.

“Încă de anul trecut, în Centrul de Imagistică al spitalului nostru funcționează un Mamograf digital 3D cu tomosinteza. Sensibilitatea investigației făcută cu acest aparat, care durează câteva minute, este de aproape 80 la sută. Mamograful permite scanarea cu mare acuratețe, obținându-se imagini cu o rezoluție foarte ridicată. Analiza imagistică presupune radiografia în două planuri a sânului, cu doze reduse de raze X. În cadrul acestui proiect, ne dorim să efectuăm câteva mii de mamografii pacientelor incluse în program, din grupa de vârstă 50-69 de ani”, spune S.L dr Diana Manolescu – director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

În România, în fiecare an, peste 6.000 de femei sunt diagnosticate cu această maladie. Depistarea cancerului într-o formă incipientă duce la o rată de supraviețuire de peste 95 la sută.

Proiectul „Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân – etapă II – Regiunile de dezvoltare: Nord-Vest, Vest” este coordonat din partea Spitalului Municipal Timișoara de dr. Oprea Maria-Olimpia

Pentru a putea fi incluse în acest program, pacientele trebuie să locuiască în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin sau Hunedoara.

În Centrul de Imagistică de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara se pot face atât investigații mamografice, cât și ecografii și RMN de sân.