Metrorex continuă procesul de modernizare a sistemului de taxare, astfel că, începând cu data de 29 iulie a.c., călătorii vor putea reîncărca pe cardurile contactless şi următoarele tipuri de titluri de călătorie din oferta tarifară existentă: abonament săptămânal; abonament lunar; abonament anual”, a anunțat compania.

Metrorex a informat că pentru aceste abonamente se emit carduri contactless nominale reîncărcabile. La prima emitere, cardul nominal se va distribui gratuit, iar în caz de pierdere, furt sau deteriorare din vina călătorului, se va achiziţiona un nou suport de card contra cost.

Cardurile contactless reîncărcabile vor putea fi procurate şi reîncărcate doar de la casieriile la care se eliberează bon fiscal, din următoarele staţii de metrou: Pantelimon, Republica, Costin Georgian, Nicolae Grigorescu 1, Titan, Dristor 1, Mihai Bravu, Timpuri Noi, Piaţa Unirii 1, Izvor, Eroilor, Grozăveşti, Petrache Poenaru, Gara de Nord 1, Piaţa Victoriei 2, Ştefan cel Mare, Obor, Piaţa Iancului, Piaţa Muncii, Dristor 2, Dimitrie Leonida, Apăratorii Patriei, Piaţa Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluţiei, Tineretului, Piaţa Unirii 2, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei 1, Aviatorilor, Aurel Vlaicu, Pipera, Preciziei, Păcii, Gorjului, Lujerului, Politehnica, Constantin Brâncuşi, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont şi Academia Militară.

”Modul de utilizare a cardurilor contactless este simplu şi se realizează prin apropierea acestora de pictograma contactless existentă la nivelul porţilor de acces. Sistemul modern de taxare permite mai multe modalităţi de acces, respectiv cu cartela magnetică, cu cardul bancar contactless şi cu noul card contactless Metrorex”, a mai transmis Metrorex.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.