România este pregătită să înceapă vaccinarea adolescenților de peste 12 ani, dacă varianta pentru copii a vaccinului Pfizer va fi aprobată în Uniunea Europeană, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de imunizare.

Valeriu Gheorghiță a precizat că activitatea de vaccinare nu se face obligatoriu la pediatru, ci se face de ani de zile la medicul de familie.

În cazul vaccinării copiilor cu vârste de peste 12 ani, consimțământul îl va da părintele sau aparținătorul, scrie Digi24.ro.
Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, activitatea se va desfășura obișnuit, ca și până acum.

“Sunt detalii organizatorice pe care le vom stabili cu pediatri, vom vedea dacă este necesar să asigurăm alte resurse în cabinete. Nu anticipez că va fi nevoie să modificăm schema de personal pentru grupa de vârstă 12-15 ani”, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Canada a autorizat deja utilizarea vaccinului anti-Covid Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, fiind prima țară din lume care a făcut acest lucru pentru această categorie de vârstă, scrie BBC, citat de Digi24.ro.

Autoritatea SUA pentru Medicamente și Agenția Europeană pentru Medicamente verifică dacă pot autoriza vaccinarea pentru persoanele mai tinere, deciziile fiind așteptate în curând.

Pfizer este unul dintre producătorii de vaccinuri care testează vaccinurile anti-Covid pe copii. Scopul vaccinării acestora – în special a copiilor mai mari – ar fi să mențină școlile deschise, să reducă răspândirea coronavirusului în comunitate și să protejeze copiii vulnerabili.

Moderna și Johnson & Johnson își testează în prezent vaccinurile pentru categoria de vârstă între 12 și 18 ani, iar concluziile Moderna sunt așteptate în curând.

Moderna și Pfizer își testează, de asemenea, vaccinurile și pentru copiii mai mici, cu vârsta cuprinsă între șase luni și 11 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.