Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri, o hotărâre privind propunerea reluării activităţilor ce impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

Prezentăm integral textul documentului:

“HOTĂRÂRE nr. 5 din 03.02.2021

privind propunerea reluării activităţilor ce impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza situaţiei epidemiologice la nivel naţional la data de 03.02.2021, luând în considerare trendul descendent al numărului de persoane infectate pe teritoriul naţional din ultima perioadă, în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio – economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 38 şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 – (1) Se propune reluarea activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, după următoarele scenarii:

a) Scenariul verde – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreşcolari, preşcolari şi şcolari;

b) Scenariul galben – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toţi antepreşcolarii şi preşcolarii, elevii claselor din învăţământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal;

c) Scenariul roşu – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toţi antepreşcolarii şi preşcolarii, precum şi pentru elevii claselor din învăţământul primar.

(2) Se propune ca, indiferent de scenariile prevăzute la alin. (1), stagiile de pregătire practică pentru elevii din învăţământul liceal tehnologic, postliceal, profesional şi profesional dual, să se desfăşoare cu prezenţa fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecţie instituite de către entităţile organizatoare de stagii de pregătire practică şi prevederile Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării şi Ministrului Sănătăţii.

(3) Se propune ca decizia cu privire la modalitatea de desfăşurate a activităţilor ce presupun prezenţa fizică a studenţilor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, se ia de către conducătorii acestora, în baza autonomiei universitare.

(4) La nivelul localităţilor unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ.

(5) În situaţia modificării ratei de incidenţă cumulată, care determină încadrarea într-un alt scenariu din cele prevăzute la alin. (1), constatarea şi modificarea scenariului se face în condiţiile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi ale Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării şi Ministrului Sănătăţii.

Art.2 – Se propune ca activităţile ce presupun prezenţa fizică a elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, să fie gestionate în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice realizată la nivelul ministerelor din care fac parte şi stabilite prin decizii ale conducătorilor acestora, fără a le fi aplicabile prevederile art. 1.

Art.3 – Se propune elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită măsura complementară a suspendării activităţii, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii COVID-19.

Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU”

Hotărârea CNSU a fost adoptată de Guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.