Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Roxana Cercel, a declarat vineri că 17 şcoli din Capitală au trecut din scenariul galben în cel roşu.

“Este vorba despre 17 şcoli care au trecut din scenariul galben în scenariul roşu pentru 14 zile”, a spus Cercel.

Întrebată dacă este posibil ca toate unităţile de învăţământ din Capitală să treacă în scenariul roşu în viitorul apropiat, ea a răspuns: “Nu ştiu să vă spun, (…) în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de ceea ce hotărăşte Direcţia de Sănătate Publică şi experţii”.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit vineri în şedinţă, la sediul Prefecturii Capitalei.

“În urma evaluărilor, 17 unităţi au trecut din scenariul galben în scenariul roşu, iar alte 12 din scenariul roşu în scenariul galben. Şcolile care au trecut în scenariul roşu au însumat cel puţin trei cazuri (de COVID-19 – n.r.) la nivel de unitate”, a explicat Roxana Cercel.

Întrebată ce se întâmplă dacă se înregistrează două cazuri de COVID-19 la elevi şi două la cadre didactice, ea a precizat că evaluarea se face în rândul elevilor, pentru că se presupune că adulţii respectă regulile de protecţie sanitară – poartă mască, păstrează distanţa, ceea ce înseamnă că nu sunt un pericol pentru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.