Parcul de distracţii Disneyland din Hong Kong se va redeschide vineri, dar va funcţiona la capacitate redusă şi va impune măsuri sanitare suplimentare.

Într-un comunicat publicat marţi, administratorii parcului au precizat condiţiile în care acesta se va redeschide: măsurători ale temperaturii corporale, purtarea obligatorie a măştilor sanitare, respectarea distanţării fizice şi măsuri sporite de igienizare şi dezinfectare, scrie Agerpres.ro.

“Zonele de selfie-uri” vor permite vizitatorilor să se fotografieze alături de personajele Disney însă de la o distanţă considerată corespunzătoare, iar reprezentaţiile live vor fi limitate la spaţiile deschise în prima etapă de după redeschiderea parcului.

Vizitatorii trebuie să îşi facă anticipat rezervări online.

Parcul Disneyland din Hong Kong şi-a închis porţile la jumătatea lunii iulie, odată cu alte măsuri adoptate de guvernul local pentru a limita răspândirea maladiei virale COVID-19, la aproximativ o lună după redeschiderea sa iniţială.

Guvernul din Hong Kong a relaxat restricţiile săptămâna trecută după ce o campanie de testare în masă a evidenţiat un număr mic de infectări cu noul coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.