Merele, originare din Asia Mica, au fost pe vremea vechilor greci si a romanilor, considerate drept puternice afrodisiace si, mai tarziu, de catre ceilalti, simbol al fertilitatii, scrie www.labucatarie.ro

Astazi, merele sunt cele mai populare fructe de pe glob, intalnite in stare salbatica, “padurete” sau cultivate, pe aproape toate meridianele globului.

Cu siguranta, merele au facut parte din dietele primilor oameni, insa, cei care au inceput cultivarea lor sistematica au fost romanii, care le adorau si le ofereau invitatilor lor drept mari delicatese, crude sau in diferite preparate dulci.

In zilele noastre se cunosc peste 7000 de soiuri de mere, care difera nu numai ca marime sau culoare, ci si ca gust, aroma, parfum, textura a miezului, intrebuintare.

Pe vremuri, merele erau considerate cele mai hranitoare si sanatoase fructe, dovada si vechiul proverb englezesc “an apple a day keeps the doctor away” (un mar pe zi tine departe doctoral). Insa, merele au mai putine vitamine fata de alte fructe. Contin vitamina A,B,E si C, in coaja, dar sunt bogate in pectin si sunt o foarte buna sursa de fibre alimentare.

In 100 g de mar sunt
• 0,3 g proteine;
• 12 g glucide;
• 0,3 g grasimi;
• 52 calorii.

Datorita acestor insusiri, merele sunt foarte potrivite pentru a taia pofta de mancare in cazul curelor de slabire.

Se stie ca merele, contin o mare cantitate de antioxidanti care au un mare rol in prevenirea cancerului, mai ales a cancerului de plamani si, in acelasi timp, in prevenirea bolilor cardiovasculare. Pentru a profita insa de aceste insusiri, trebuie ca merele sa fie mancate cu coaja cu tot, pentru ca in aceasta se afla cele mai multe principia antioxidante.
Consumul regulat de mere proaspete are efecte pozitive asupra respiratiei si previne astmul.

Merele contin o mare cantitate de fibre solubile care ajuta la scaderea colesterolului si la reglarea tranzitului intestinal.

Miezul merelor este format din 85% apa, minerale si oligo-elemente, mai ales potasiu.
Consumate in stare cruda, cu coaja cu tot, merele sunt tonice pentru sistemul nervos si muscular, diuretice si depurative, ajutand la eliminarea toxinelor din organism. Au efect antirematismal si antiseptic al aparatului digestive, fiind de real folos in tratarea infectiilor intestinale, in diaree si constipatie, in obezitate, graviditate, demineralizare, astenii si surmenaj.

In gastronomie, merele se preteaza mai ales in preparatele dulci: sufleuri, budinci, placinte, tarte, compoturi, gemuri, dulceata, coapte si umplute.
In bucataria germana si austriaca, merele sunt umplute cu carne sau insotesc, calite, prajite, rumenite, diferite preparate din porc, vanat, vita sau peste.

Francezii folosec merele pentru a umple pasari si pesti, care sunt coapte apoi la cuptor.
Foie gras se serveste cu felii de mere caramelizate in multe din restaurantele selecte franceze.Merele, fac parte obligatoriu, din platoul de branzeturi , adus inainte de desert, pe mesele francezilor.

Nu uitati sa consumati un mar pe zi! Sanatate, inainte de toate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.