Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde zeci de cadre medicale au fost contaminate cu SARS-CoV2 și zeci de pacienți și-au pierdut viața, va primi de azi, prin intermediul mecanismului de urgență deschis de Salvați Copiii România, o primă tranșă de echipamente de protecție și aparatură medicală vitale: un ventilator de suport respirator, patru injectomate și echipamente de protecție constând în mănuși chirurgicale, măști de protecție, viziere, combinezoane de protecție, bonete, botoși și 375 kg de dezinfectanți de nivel înalt pentru suprafețe/instrumentar medical și aeromicrofloră.

Costul total al dotării este de 46.850 de euro, cu o finanțare de 26.500 de euro din partea Garanti BBVA Group.
Echipele locale ale Salvați Copiii România sunt în permanentă legătură cu medicii din Suceava, oraș plasat în carantină totală și unde medicii trebuie protejați și sprijiniți să poată interveni prompt în cazurile de îmbolnăviri cu Covid-19, iar în perioada următoare alte unități medicale din județ vor fi dotate prioritar.
Peste 50 de spitale din București și din țară au accesat până acum mecanismul de urgență deschis de Salvați Copiii, solicitându-ne echipamente de protecție, consumabile și aparatură medicală vitală. Opt spitale au fost deja echipate pentru a putea face față situației speciale și grave create de pandemia de coronavirus.

După Maternitatea Bucur, transformată în centru special pentru cazurile de Covid-19 la gravide, alte cinci spitale din București și din țară au primit, săptămâna trecută, aparatură și echipamente medicale indispensabile. Luni, Salvați Copiii a reușit într-un timp record – pentru că în lupta cu SARS-CoV2, orice minut este prețios – să achiziționeze un ventilator de suport respirator performant pentru Spitalul Grigore Alexandrescu din București, care risca să rămână fără acest aparat vital, în contextul grav în care ne aflăm.

Salvați Copiii România a deschis un fond de urgență pentru sprijinirea imediată a sistemului medical. Astfel, a fost deschis contul special RO43RNCB0071011434790083, unde vor fi centralizate contribuțiile companiilor și ale tuturor celor care pot să sprijine întărirea sistemului medical românesc.

Persoanele fizice care vor sa ajute pot dona aici

Până acum, au fost colectate fonduri totale în valoare de 252.000 Euro, prin solidaritatea în principal a următoarelor companii: Farmaciile Catena, Kaufland România, Oriflame, Garanti BBVA Group, BCR și Asociația Club Sportiv “RO Club Maraton”. De asemenea, suma de 36.640 Euro provine din donațiile persoanelor fizice care au vrut să sprijine efortul medicilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.