Primăria Capitalei va deconta contravaloarea unei perechi de ochelari pentru copii, în limita a 500 de lei, potrivit unui comunicat de pres[.

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa de vineri, 14 februarie, proiectul de hotărâre “Clar-Pentru Copii”, prin intermediul căruia Primăria Capitalei va deconta contravaloarea unei perechi de ochelari pentru copii, în limita a 500 de lei.

Primarul General, Gabriela Fire a declarat că “Proiectul “Clar” este unul dedicat copiilor, iar copiii au nevoie de toată atenţia noastră. Sunt mulţi copii care nu merg la medic chiar dacă au nevoie şi sunt mulţi părinţi care nu au bani să cumpere ochelari. Pentru ei demarăm astăzi acest proiect, prin intermediul căruia, sunt convinsă, sănătatea copiilor din Bucureşti se va îmbunătăţi.

În acest sens, Primăria Capitalei va deconta contravaloarea unei perechi de ochelari în limita a 500 de lei, pentru copiii din Municipiul Bucureşti, cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani, care au o recomandare în acest sens de la medicul specialist”.

Sprijinul financiar se va acorda o singură dată/ beneficiar. În cazul în care valoarea ochelarilor achiziţionaţi, dovedită prin documente justificative, este mai mică de 500 de lei, ASSMB va deconta exclusiv suma respectivă. Dacă valoarea depăşeşte 500 de lei, se va deconta suma maximă de 500 de lei.

Criterii de eligibilitate:

– Domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Municipiul Bucureşti, obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii, pentru beneficiari minori având vârsta peste 14 ani, iar în cazul beneficiarilor minori care nu au împlinit vârsta de 14 ani, reprezentantul legal trebuie să aibă domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Municipiul Bucureşti cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii;

– Recomandare medicală de la medicul specialist/primar.

Proiectul se va derula în perioada 2020-2021 şi se va adresa unui număr total de 4000 de beneficiari, astfel: 2000 de beneficiari în anul 2020 şi 2000 de beneficiari în anul 2021.
Bugetul multianual al proiectului este de 2.013.300 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.